Zeci de kilograme de mere au fost oferite astăzi fumătorilor din Sibiu în schimbul țigărilor, într-o acțiune simbolică desfășurată pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Cadre medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, alături de voluntari ai Crucii Roșii și Organizației Tinerilor Sibiu (OTS), precum și studenți mediciniști, au îndemnat trecătorii să renunțe la fumat prin campania „Mere contra țigări”, parte a celei de-a opta ediții a campaniei antifumat organizată de spital, cu sloganul „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”.
Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, a subliniat importanța colaborării cu societatea civilă în prevenirea bolilor pulmonare: „Este mult mai bine să prevenim decât să tratăm, iar prin acest demers sperăm ca un număr cât mai mare de fumători să spună DA sănătății.”
Voluntarii au împărțit aproximativ 50 de kilograme de mere, iar țigările colectate au fost incendiate simbolic pentru a marca abandonarea acestui obicei nociv. Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu, a precizat că acțiunea este o tradiție ce se desfășoară de peste 20 de ani în oraș, iar colaborarea cu Spitalul de Pneumoftiziologie face mesajul antifumat mai puternic.
Voluntarii Organizației Tinerilor Sibiu au participat și ei la marșul antifumat, arătându-și astfel implicarea în susținerea unui stil de viață sănătos. „Schimbarea începe cu un gest”, a spus Alina Prichici, președinta OTS.
Merele oferite au fost donate de Carrefour Sibiu, iar campania antifumat, organizată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, se desfășoară până pe 5 iunie, marcând Ziua Mondială fără Tutun, celebrată anual pe 31 mai.
În săptămâna următoare, campania continuă cu acțiuni de consiliere antifumat dedicate elevilor și sportivilor sibieni, spirometrii gratuite, precum și o conferință deschisă publicului larg, programată pentru 3 iunie, ora 18:00, în Aula Magna a Facultății de Medicină Sibiu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.