furt ca în filme pe autostradă la sibiu: pompe industriale sustrase dintr-un tir în flăcări

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște – Compartimentul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, au efectuat două percheziții domiciliare pe raza orașului, într-un caz de furt cu un prejudiciu estimat la 320.000 de lei.

Ancheta vizează un incident produs în seara zilei de 21 mai, în jurul orei 23:30, pe autostrada A1, în zona localității Săliște. În urma unui incendiu izbucnit la nivelul unui ansamblu de vehicule aflat în transport, persoane necunoscute ar fi sustras mai multe produse electronice, între care și pompe industriale.

Investigațiile ulterioare au scos la iveală faptul că o parte din produsele sustrase ar fi fost puse la vânzare online, pe site-uri de specialitate. În urma corelării anunțurilor cu documentele de proveniență emise de firma păgubită, mai multe echipamente au fost identificate prin intermediul seriilor unice.

Pe baza probelor adunate, la data de 31 mai, în baza mandatelor emise de Judecătoria Săliște, au fost desfășurate două percheziții la domiciliul și locuința fără forme legale a unui bărbat de 32 de ani, din Săliște. Cu această ocazie, anchetatorii au ridicat mai multe mijloace de probă, inclusiv un telefon mobil.

Prejudiciul total cauzat de activitatea infracțională este de aproximativ 320.000 de lei, din care peste 150.000 de lei au fost deja recuperați.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, dosarul fiind instrumentat de Poliția Orașului Săliște sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Sibiu.

Ultima oră