Senatoarea Ruxandra Cibu-Deaconu, aleasă în județul Sibiu din partea Partidului USR, a prezentat un raport detaliat de activitate pentru perioada februarie–aprilie 2025.
În cele trei luni, parlamentara s-a remarcat printr-o activitate susținută atât în Parlament, cât și în teritoriu, cu inițiative legislative în domeniile sănătății, educației și sprijinului pentru tineri, dar și printr-o prezență activă în județul Sibiu.
Activitate parlamentară: Inițiative și intervenții în plen
În perioada menționată, Ruxandra Cibu-Deaconu a semnat 10 inițiative legislative, a adresat 8 întrebări și interpelări către instituții guvernamentale și a luat cuvântul de 7 ori în plenul Senatului. În plus, a semnat 5 declarații politice și a participat la 20 de ședințe de comisie.
Printre cele mai importante inițiative se numără:
-
Legea Sănătății Mintale: Un proiect menit să îmbunătățească legislația privind sănătatea mintală, printr-o abordare centrată pe pacient și corelată cu realitățile actuale din România.
-
Sprijin pentru tineri și antreprenoriat: Inițiative care vizează creșterea oportunităților pentru tineri, cu accent pe dezvoltare personală și profesională.
Senatoarea a fost activă și în cadrul Comisiei pentru Sănătate Publică, acolo unde expertiza sa medicală s-a făcut simțită în dezbaterile pe proiecte legislative care vizează sistemul sanitar din România.
În județul Sibiu: Prezență constantă și dialog cu cetățenii
În paralel cu activitatea din Senat, Ruxandra Cibu-Deaconu a continuat să fie prezentă în județul Sibiu. A avut întâlniri cu cetățenii în Avrig, Cisnădie, Săliște, Sibiu și Mediaș, dar și în alte localități din județ. Printre temele abordate cu locuitorii se numără:
-
Accesul la servicii medicale de calitate
-
Susținerea inițiativelor educaționale locale
-
Proiecte pentru tineri și comunitățile mici
Totodată, senatoarea a participat la evenimente locale și a susținut dialogul constant cu reprezentanți ai administrațiilor locale, ONG-urilor și mediului academic din județ.
Transparență și comunicare constantă
Pentru a menține o legătură strânsă cu cetățenii, senatoarea a publicat săptămânal un rezumat al activității sale parlamentare, sub forma „Jurnalului unei senatoare”, disponibil pe pagina sa oficială de Facebook și pe alte canale online. Aceste actualizări includ:
-
Activitatea din comisii și plen
-
Întâlniri cu cetățenii
-
Evenimente și inițiative relevante
Concluzie: Un mandat în slujba comunității
„Sibiul rămâne o prioritate pentru mine în Parlament. Îmi doresc ca fiecare demers pe care îl fac, fie că e vorba de o inițiativă legislativă sau o simplă întrebare adresată Guvernului, să pornească din realitățile și nevoile comunității pe care o reprezint. Mulțumesc tuturor celor care îmi scriu, îmi vorbesc și mă susțin în acest parcurs. Vă asigur că vocea voastră se face auzită în Parlament”, a declarat senatoarea Ruxandra Cibu-Deaconu.
Raport complet
Ce am făcut în parlament
Principala misiune pe care am avut-o, în funcţia de senator în Parlamentul României, aceea de iniţiere și dezbatere a legilor din România, s-a regăsit prioritar în activitatea mea din Senat, sub forma proiectelor de lege la care am fost inițiator și a amendamentelor aduse la proiectele existente.
De asemenea, prin luările de cuvânt, interpelările şi solicitările transmise altor demnitari, am contribuit la buna funcționare a instituţiilor statului şi la apărarea intereselor cetățenilor români.
Domeniile în care am acționat preponderent, inclusiv prin calitatea de membru în comisiile Senatului, au fost cele ale Sănătății, Educației, Tineretului şi Sportului.
Am fost și voi fi în continuare preocupată, în primul rând, de interesele sibienilor, cu care am demarat deja întâlniri sub formă de audiențe, dar şi prin întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai unor ONG-uri, asociații profesionale sau instituții locale, pentru a discuta despre problemele și activitățile acestora în relația cu autoritățile locale şi naţionale.
Inițiative legislative
L158/2025:
Propunere legislativă pentru completarea art.143 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023 – împreună cu alți parlamentari USR.
Proiectul urmăreşte reglementarea finanţării învăţământului special din învățământul privat și confesional.
Proiectul este înregistrat la Senat pentru informare.
L132/2025:
Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal – împreună cu alți parlamentari USR.
Proiectul urmăreşte introducerea veniturilor rezultate din reducerea creanţelor datorate de contribuabilul aflat în procedura insolvenței pe lista veniturilor neimpozabile.
Proiectul este în lucru, la comisiile permanente ale Senatului.
L155/2025:
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanței de Urgență nr.41 din 8 aprilie 2022 privind instituirea Sistemului național de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi abrogarea art.XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și modificarea şi completarea unor acte normative – împreună cu alți parlamentari USR.
Proiectul este înregistrat la Senat pentru dezbatere.
L116/2025:
Propunere legislativă privind abrogarea legii nr.133/2019 pentru înființarea Agenției pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare.
Proiectul are în vedere desființarea Agenției pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare, deoarece nu reprezintă decât o schemă de devalizare a banului public, fără un scop real pentru produsele agroalimentare.
Proiectul este în lucru, la comisiile permanente ale Senatului.
L136/2025:
Propunere legislativă privind instituirea anului 2026 ca Anul “Nadia Comăneci” – împreună cu alți parlamentari USR.
Proiectul este în lucru, la comisiile permanente ale Senatului.
Luări de cuvânt în plen
În cele 14 intervenții în plen am susținut puncte de vedere ferme privind teme esențiale pentru societate, de la siguranța publică până la politicile sociale.
Am cerut răspicat responsabilitate şi transparență din partea Guvernului.
Interpelare ministrul de Interne
Am solicitat explicații privind eșecul anchetei „Cocaina de la Marea Neagră, printr-o solicitare oficială adresată ministrului Afacerilor Interne.
Subiectul este extrem de sensibil şi are implicații directe asupra tinerilor şi a siguranței publice.
Amendamente la proiecte legislative
Legea Bugetului 2025: am propus o serie de amendamente esențiale la legea fundamentală a funcţionării Guvernului României, care au vizat atât nevoile sibienilor, cât şi deficienţe ale legii cu impact la nivel naţional.
SĂNĂTATE
Centre pentru minori dependenți de droguri bani pentru studiul de fezabilitate, conform unei legi deja adoptate.
Centrul de Transfuzie Sibiu – fonduri pentru modernizare şi echipamente.
Tichete recuperare persoane cu dizabilităţi implementarea unei legi ignorate de Guvern. sprijin pentru sute de mii de români.
EDUCAȚIE
Platforma Şcoala pentru toţi” – resursă digitală pentru elevi care se pregătesc de examene.
Arena Universitară – Sibiu – investiție în sport şi educație pentru studenţi.
Transport feroviar studenți – restabilirea reducerii de 90% fără restricții de traseu.
CULTURĂ ȘI PATRIMONIU
Astra Film Festival – sprijin pentru un eveniment cultural de prestigiu internaţional.
Castelul Apafi Dumbrăveni – restaurarea unui monument istoric important din județul Sibiu.
ADMINISTRAŢIE ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ
Centru medical la Orlat construcţie nouă pentru acces mai bun la servicii medicale.
Utilaje pentru Cisnădie- echipamente moderne pentru curățenia stradală.
INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ
DN1 ȘI ZONA SIBIU
Sens giratoriu – DN1 & Str. Cloşca – măsură pentru reducerea accidentelor.
Intersecţia de la Veştem – reconfigurare pentru siguranță și fluidizare trafic.
Pasaj subteran DN1 – modernizare pentru trafic auto și pietonal.
Pasarelă pietonală și pentru biciclişti traversare sigură între Sibiu şi Şelimbăr.
Panouri fonoabsorbante DN1 – reducerea zgomotului într-o zonă rezidențială.
Implicarea mea în comisii
TINERET ȘI SPORT
M-am implicat activ în consultări cu cluburi sportive și tineri pentru a crea propuneri legislative în acord cu nevoile reale din teritoriu.
În acest moment, una dintre preocupările mele care face obiectul celor mai multe întâlniri este promovarea sportului de masă, care trebuie să revină în viața copiilor și tinerilor, pentru creşterea nivelului de sănătate și pentru revitalizarea sportului românesc.
SĂNĂTATE
Am propus amendamente coerente și aplicabile în domeniul sănătății publice, cu accent pe tratamentul şi prevenirea adicțiilor.
transparență și acces la servicii.
Am criticat în repetate rânduri activitatea Ministerului Sănătății, pentru deficienţa din programele şi proiectele sale, dar şi pentru slaba coordonare a sistemului sanitar românesc.
Amendamente adoptate:
L31/2025-Prin acest amendament clarificăm faptul că centrele de sănătate mintală au ca rol nu doar prevenirea, ci și tratamentul adicțiilor, conform atribuţiilor deja prevăzute în lege.
Precizarea era necesară pentru a elimina orice ambiguitate privind funcţionarea centrelor.
L24/2025 – Amendamentul propune abrogarea prevederii care permitea medicilor să aibă statut de angajat sau colaborator independent în cadrul cabinetului medical, indiferent de forma de organizare.
Această modificare este necesară pentru a elimina confuzia privind statutul profesional al medicilor şi pentru a asigura claritatea normelor de funcţionare a cabinetelor, conform observaţiilor transmise de Colegiile profesionale și Ministerul Sănătății.
L17/2025-Amendamentul propune ca taxele de acreditare, reevaluare şi reacreditare să nu mai fie suportate de spitale, ci din bugetul ordonatorului principal de credite.
Spitalele, deja afectate de subfinanțare și lipsă de personal, nu pot susține costurile suplimentare fără a afecta calitatea actului medical.
Evenimente și iniţiative
„Şah în şcoală”
15 MARTIE – Parlamentul României
Un proiect dedicat copiilor și educaţiei strategice, organizat chiar în Parlamentul României.
La acest eveniment au participat aproximativ 500 de persoane părinţi, profesori, voluntari şi invitați, dintre care 175 de copii au concurat activ în cadrul competiției.
Colaborarea cu ONG-ul Şah în şcoală” va continua în mod susţinut, pentru implementarea acestui program în şcolile din județul Sibiu.
EVENIMENTE / DEZBATERI PARLAMENT
Priorități legislative pentru sistemul de sănătate din România, 26 februarie Eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România la Palatul Parlamentului, axat pe identificarea şi promovarea celor mai stringente nevoi legislative din domeniul sănătății.
Violența sexuală: între stigmă şi justiție, FILIA, 1 aprilie Lansarea raportului de monitorizare realizat de Centrul FILIA, care evidenţiază problemele grave din sistemul de justiţie privind cazurile de violenţă sexuală
„Transparența banilor din sistemul medical românesc”, 5 martie Studiu lansat de Academia de Studii Economice din Bucureşti, analizând modul în care sunt cheltuiți banii publici în sistemul medical
Invitaţie Masa Rotundă “PUNEM BINELE ÎN FAŢĂ” Screening neonatal, 25 martie Eveniment organizat sub egida Comisiei de Sănătate din Senatul României, axat pe extinderea programului național de screening neonatal.
Lansarea raportului realizat de All.Can România în urma evaluării distribuției actuale a resurselor disponibile și a identificării lacunelor în sistemul oncologic românesc, 26 martie Raportul „Analiza de eficientizare a resurselor din oncologie”, lansat de All.Can România, oferă recomandări pentru îmbunătățirea tratamentului pacienţilor oncologici.
ACTIVITATE ÎN CIRCUMSCRIPȚIE
31 decembrie 2024 – Intalnire cu Mircea Orlățan, Corina şi Daniel Moldovan pentru implementarea proiectului Şah în Școală în Cisnădie şi inființarea secţiei de şah la clubul Măgura Cisnadie;
Întâlnire cu primarul din Orlat, Gheorghe Pop, viceprimarul USR, Dumitru Daina, şi Corina Moldovan pentru implementarea programului Şah în şcoală:
Întâlnire cu primarul din Cristian, Claudiu Pâșu, și Corina Moldovan pentru implementarea proiectului Şah în şcoală;
Întâlnire cu Cluburile Sportive din jud Sibiu, pentru a începe discuțiile despre paşii necesari pentru susținerea sportului de masă și relaţiei dintre cluburi şi autorități;
Întâlnire cu Inspectorul general dl. Emilian Marius Novac, pentru a discuta despre stadiul în care se află Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar şi Programul Masă Sănătoasă.
AUDIENȚE
Întâlnire cu un reprezentant al părinţilor, pe tema uniformelor în şcoli.
Mi-a semnalat faptul că Şcoala Gimnazială I.L.
Caragiale impune purtarea obligatorie a unui obiect vestimentar, numit element de identificare”.
După cum mi s-a relatat, elevii care nu respectă această cerinţă sunt sancționați simbolic, deşi măsura nu este reglementată oficial ca uniformă și poate încălca art. 183 alin. (2) din ROFUIP.
Urmează să am discuții cu reprezentanţii şcolii pentru a afla care este punctul de vedere al conducerii și pentru clarificarea legalității acestei prevederi din regulamentul intern.
Un medic specializat în neuroradiologie intervențională mi-a sesizat faptul că sunt foarte puține centre universitare în țară pentru această specializare, motiv pentru care majoritatea medicilor sunt nevoiţi să meargă în străinătate pentru şcolarizare.
România are infrastructură pentru neuroradiologie intervențională însă nu avem suficient personal medical instruit în acest sens.
Mesajul și propunerile primite vor merge către instituțiile care pot face ceva în acest sens.
Discuție cu persoanele afectate de efectele Ordonanţei trenuleţ, adoptată de Guvernul României, persoane care lucrează în domeniul asistenței sociale.
Ordonanța a blocat pur și simplu activitatea celor care au contracte pentru servicii publice de asistenţă socială.
M-am întâlnit cu reprezentanţii ONG-ului „Împreună pentru Ştefan” care sprijină cu toate puterile – integrarea în societate a copiilor cu nevoi speciale.
Mi-au explicat cât de mare este nevoia de ajutor din partea autorităților și a societății civile pentru ca părinții acestor copii să poată face față cât mai uşor provocărilor pe care le presupune creşterea copiilor cu nevoie speciale.
Am discutat despre posibilitatea de deschidere a mai multor centre respiro, cu servicii de îngrijire şi suport.
PARTICIPĂRI LA EVENIMENTE
Cluj-Napoca:
Participare şi intervenţie în cadrul Conferinţei organizate de Federația Solidaritatea Sanitară din România, pe tema „Malpraxis sau despăgubirea pacienților pentru prejudicii?”.
O conferinţă în care s-a discutat despre necesitatea modificarii legii malpraxisului
Sibiu:
Participare la evenimentul „Strategii adaptate în şcoala incluzivă” organizat de Centrul Şcolar de Educație Incluzivă Nr.2 Sibiu la Biblioteca Astra.
Un eveniment dedicat copiilor cu nevoi speciale.
Proiecte importante în această legislatură
Voi continua proiectele începute, atât la nivelul județului Sibiu, cât și la nivel naţional, în special în domeniile principale de interes, Sănătate, Educație, Tineret şi Sport.
Îmi doresc să intensific legăturile cu societatea civilă, cu ONG-urile şi autorităţile locale şi, mai ales, să mă implic activ în comunitatea care m-a ales.