Echipa Under 16 a ACS Mediaș a cucerit marți Cupa României la categoria de vârstă, câștigând la loviturile de departajare finala de la Buftea cu Centrul German de Fotbal.
Una din cele mai redutabile academii din țară, Centrul German a deschis scorul la Buftea după 6 minute prin Tănase, care a marcat din 6 metri, dintr-un unghi greu.
Au fost momente în care scorul putea lua proporții, însă defensiva medieșeană a rezistat eroic. Medieșenii au egalat în minutul 63, după o lovitură liberă, la care Trif a înscris cu capul peste portarul advers, ieșit inoportun dintre buturi.

ACS Mediaș s-a apărat bine tot meciul, a suferit dar și-a atins scopul și după 90 de minute regulamentare, s-a trecut direct la loviturile de departajare.
Portarul medieșenilor, Denis Oroian a fost providențial, reușind să blocheze două penaltyuri, iar altă lovitură de departajare a fost bătută peste poartă.
Într-un oraș marcat de dispariția echipei emblematice Gaz Metan, performanța acestor tineri arată că spiritul fotbalistic nu a murit. Dimpotrivă, el renaște în fiecare copil care îmbracă tricoul alb-negru cu mândrie și în fiecare antrenor care crede în viitor.

”Meritul este al copiilor, care s-au dăruit exemplar de la începutul competiției în toate meciurile disputate până acum, cireașa de pe tort a fost în finală. Am fost puțin surprinși la mijlocul terenului, acolo am schimbat și am recâștigat linia mediană și până la urmă am reușit să câștigăm. Nu am exersat penaltyuri la antrenamente din superstiție, așa am hotărât cu copii, dar am discutat despre ele dacă se ajunge acolo și ne-a ieșit până la urmă” a spus antrenorul echipei U 16, Costel Hanc, într-un interviu video postat pe pagina oficială a clubului.
Jucătorii de la U 16 au sărbătorit câștigarea Cupei României alături de Costel Hanc și Eric de Oliveira, brazilianul venind special la Buftea pentru a fi alături de echipă.
Mulți dintre jucătorii din actualul lot U16 se antrenează deja alături de echipa de seniori a clubului, care evoluează în Liga a III-a, semn clar că viitorul fotbalului local este pe mâini bune.
Este o victorie care aduce bucurie imensă orașului Mediaș și confirmă valoarea unui proiect construit cu răbdare, pasiune și încredere în tineri.
ACS Mediaș 2022: 1. Denis OROIAN, 4. Sergiu ȘUTEU, 5. Simone GANEA, 6. Eric SAFTA, 7. Ianis FRÎNCU (C)., 9. Eduard PETER, 10. Marius STROIA, 17. Sebastian BIRTOLON, 21. Raul Chișu, 23. Alexandru TUDORAN, 25. Nicolae MANOILĂ.
Rezerve: Dragoș TOROK (GK), 2. Andrei BUSUIOC, 11. Răzvan MARCU, 13. Radu PRECUP, 16. Ștefan BOARU, 18. Mihai CIOTLOȘ, 19. David HÎRCEAGĂ, 20. Rareș TRIF, 24. George ȘAMU.
Antrenor: CONSTANTIN HANC

TRASEU ACS MEDIAȘ U 16 ÎN CUPA ROMÂNIEI: Etapa eliminatorie 2: Unirea Alba Iulie – ACS Mediaș 0-4 Șaisprezecimi: ACS Mediaș – CSC Șelimbăr 2-0 Optimi de finală: CS Sporting Cluj – ACS Mediaș 1-3 Sferturi de finală: ACS Mediaș – Academia Didi Iași 4-2 Semifinală: Municipal Brașov – ACS Mediaș 1-1 (tur), 1-2 (retur) Finală: ACS Mediaș – Centrul German de Fotbal 1-1 (3-0 la penaltyuri)