bacalaureat 2025: cum îți poate influența o regulă simplă media finală
foto Pixabay

Absolvenții de liceu încep, marți, 10 iunie, probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2025, după ce în iarnă au susținut cele trei probe de competențe. Pentru promovarea examenului, fiecare candidat trebuie să obțină o medie generală de cel puțin 6,00 și minimum nota 5,00 la fiecare probă scrisă.

Examenul de Bacalaureat marchează o etapă esențială în parcursul educațional al elevilor, certificând finalizarea studiilor liceale și oferind acces la învățământul superior. Candidații care nu promovează în sesiunea din iunie pot susține din nou examenele în sesiunea august-septembrie, scrie Digi24.ro.

Calculul mediei la Bacalaureat în 2025 se face ca medie aritmetică a notelor obținute la cele trei probe scrise, cu două zecimale, fără rotunjire. Astfel, media generală este suma notelor împărțită la trei. De exemplu, dacă un elev a obținut la limba română 8,50, la matematică 10 și la chimie 9, media generală va fi (8,50 + 10 + 9) / 3 = 9,16. Candidatul care obține media 5,99 are media rotunjită la 6,00.

Pentru a promova, candidatul trebuie să îndeplinească trei condiții cumulative: să aibă echivalate sau recunoscute toate probele de competențe lingvistice și digitale, să participe la toate probele scrise și să obțină cel puțin nota 5,00 la fiecare probă, și să realizeze o medie generală de minimum 6,00 la probele scrise.

În sesiunea din iunie, elevii au acces în sala de examen până cel târziu la ora 8:30, iar proba scrisă începe la ora 9:00. Timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este de 180 de minute, începând din momentul distribuirii acestora. Lucrările pot fi predate mai devreme, dar numai după trecerea a cel puțin 90 de minute de la începerea probei.

Ultima oră