primarul din cisnădie vrea altă abordare pentru usr la nivel județean: „trebuie să ne reformăm”

Primarul orașului Cisnădie va intra în cursa pentru conducerea filialei județene a USR Sibiu. El își dorește să reformeze organizația, astfel încât partidul să aibă o abordare mai empatică față de comunitate. 

Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, își dorește să conducă filiala județeană a USR Sibiu. Edilul consideră că este nevoie de o reformă în cadrul organizației. Alegerile interne vor avea loc duminica aceasta.

„La noi în statut, biroul județean este executivul. Președintele doar organizează modul de lucru al biroului județean și reprezintă organizația. Așa că, în optica mea, biroul județean trebuie să fie ales democratic. Eu nu pot să susțin pe unul sau pe altul și o să fac asta vreodată. Eu sper ca cei care candidează la biroul județean să aibă parte de alegeri corecte. Nu o să merg cu o echipă sau alta, pentru că fiecare reprezintă pe cei care i-au votat. Alegerile astea prezidențiale repetate ne-au dat un semnal foarte clar. Trebuie să ne reformăm, iar cea mai bună reformă este să ai o democrație internă. Taberele astea sunt cumva instrumente care denaturează democrația internă”, a spus Mircea Orlățan. 

Edilul spune că este nevoie ca oamenii care fac parte din USR Sibiu să fie mai aproape de comunitățile din județ. „Eu, de jumătate de secol, cunosc județul acesta foarte bine, și ca mentalități, și ca specifități, pe regiuni, pe microregiuni, și eu cred că este nevoie de o abordare mai empatică față de comunități. Ele trebuie înțelese, și nevoile lor la fel. Într-un fel realist vreau să îndrum colegii să îndeplinească aceste nevoi și să îi ajut pe cei din filialele locale. De asemenea, mai cred că politica nu este un joc de ping pong. E un joc complex. Iar USR a fost un puternic reactiv”, a adăugat Orlățan.

Anterior, funcția de președinte județean al USR Sibiu a fost ocupată de Ruxandra Cibu. Senatoarea a decis să nu mai candideze pentru a se putea concentra pe activitatea parlamentară.

Ultima oră