O tânără din Iran și-a lăsat viața din Teheran ca să fie educatoare la Sibiu. Iubește să lucreze cu cei mici și îi învață cu drag limba engleză, iar în timpul liber descoperă frumusețea județului pe potecile din munți.
Reyhaneh, nepoata unui judecător din Teheran, capitala Iranului, a ales să înceapă o nouă viață, independentă, în județul Sibiu. Fiică a unui avocat și a unei profesoare, Reyhaneh este absolventă de studii universitare și specializată în managementul calității din industria de automobile. A lucrat într-o companie de top din Iran, însă a decis să-și ia viața în propriile mâini și să devină o femeie independentă. Tânăra s-a mutat la Sibiu în 2022 și a lucrat inițial la o companie multinațională din Zona Vest. Apoi, a decis să lucreze cu copiii și a devenit educatoare. „Acum sunt educatoare la o grădiniță cu predare în limba germană. Eu nu vorbesc germana, însă îi învăț pe copii engleza. Îmi sunt foarte dragi”, spune tânăra.
În timpul liber, Reyhaneh descoperă frumusețea județului. Într-o dimineață caldă de iunie, ea a mers pe munte cu echipa de la „Anii Drumeției”, alături de turiști veniți din Sibiu, Timiș, Alba, Vâlcea, Brașov și Cluj pentru a colinda potecile Munților Lotru, conduși de Nicoleta Ocneriu, unul dintre cei mai activi și cunoscuți ghizi ai programului.
Președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a povestit, într-o postare pe Facebook, interacțiunea cu tânăra din Iran.
<<Am întrebat-o pe Reyhaneh cum ne vede pe noi, românii, ca oameni și ca părinți. Răspunsul a venit imediat: „Aveți o foarte mare libertate și mă bucur să văd oamenii care nu sunt supuși constrângerilor de niciun fel. În Iran, avem clase separate, de băieți și fete. Apoi, sunt reguli stricte privind interacțiunea între cele două părți. Și societatea este mai rigidă. Ca părinți, românii sunt foarte protectori cu copiii lor. Poate cam prea mult”, spune tânăra dezvăluind astfel un paradox al societății actuale, în care libertatea merge mână în mână cu dorința de control.
Grupul ajunge cu mașinile pe Valea Lotrioarei. De aici, pornește pe jos, în șir indian și urcă spre Vârful Hânsa străbătând Țara Șurilor de Lemn, o zonă cu pășuni verzi înconjurată de păduri dese de fag și carpen.
Ghida vorbește despre floră, faună și oamenii locului. Despre viața grea a românilor transilvăneni, mulți fugiți peste munți pentru a-și păstra credința ortodoxă.
Reyhaneh ascultă, iar atunci când nu înțelege explicațiile oferite în limba română, cere detalii în engleză. Vrea să afle cât mai multe despre țara în care a ales să trăiască. „România seamănă cu zona de nord a Iranului: are munți, păduri și râuri. Iubesc mersul pe munte și aproape că nu este sfârșit de săptămână în care să nu ajung de pe poteci, pe creste.”
În privința sibienilor, se declară mulțumită: „Sunt oameni primitori, pentru care în primul rând contează ce ești, nu cum arăți. Din păcate, același lucru nu-l pot spune despre autorități, întrucât sunt situații în care te simți ca și cum ai fi un cetățean de mâna a doua. Mă refer la felul în care unele bănci ne tratează atunci când vrem să deschidem un cont cu banii pe care-i muncim. Practic, ne refuză în clipa în care ne văd documentele. Este umilitor”.
Reyhaneh își aduce aminte de viața din Teheran: „Locuiam în zona centrală, cu lume multă, bună, și cu magazine de tot felul. Totuși, simțeam că vreau să cunosc alți oameni, alte culturi. Viața este scurtă”.
Crede că decizia plecării sale poate influența și soarta altora: „Înainte de a deveni judecător, bunicul meu a vrut să studieze limba franceză în Franța. Doar că bunica nu a fost de acord cu mutatul într-o țară străină. Mă gândesc ce ar fi fost acum cu noi, nepoții lui? Unde ne-am fi aflat?”
În Sibiu, tânăra preferă să se plimbe prin Piața Mare: „Mă uit la chipurile fericite ale oamenilor. Se râde, se mănâncă, se trăiește frumos. Îmi place să fiu aici”.
Ajunși pe Vârful Hânsa, turiștii văd o bună parte din creasta Făgărașilor, oarecum pitită după impozantul Suru, la picioarele căruia apele Oltului aruncă scântei spre cerul azuriu. Din stânga coboară satele Mărginimii, pentru ca la Boița să se unească cu cele ale Țării Oltului.
Dintr-o boxă, pe neașteptate, se revarsă ritmuri orientale. Reyhaneh își ridică brațele și începe să danseze. Rând pe rând, colegii de drumeție i se alătură. În bocanci și cu rucsacii în spate, dansatorii fac piruete, se răsucesc, se lasă pe spate și râd mult. Până la urmă, cine și-ar fi închipuit că undeva, în Țara Șurilor de Lemn, cea colindată de turme de oi mânate de ciobani doinind din fluier, să vezi oameni dansând pe hituri iraniene?
În mijlocul lor, Reyhaneh pare a fi o sursă inepuizabilă de energie. Cântă și dansează precum odinioară petrecea acasă, cu prietenii, în Iran. Debordează de bună dispoziție, molipsindu-i pe toți cei din jur.
Este omul care nu regretă că a lăsat în urmă lumea bună a Teheranului pentru a-și face o cale nouă, așa cum vrea ea, în România. Știe că libertatea interioară se obține prin sacrificiu, că nu întotdeauna confortul este totul. Iar pentru noua sa viață, deloc întâmplător, a ales să fie aici, în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!>>
