accident cu un rănit în apropiere de slimnic. o șoferiță a fost rănită
foto: arhivă

Un accident rutier s-a produs duminică pe Drumul Național 14, în afara localității Slimnic, mobilizând echipaje ale Poliției Rutiere și ale ISU Sibiu. O femeie în vârstă de 58 de ani a fost rănită în urma coliziunii și transportată la spital.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Isabela Brad, a declarat:

,,Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Copșa Mică, a intrat în depasirea unei coloane de autovehicule, și a fost acroșat de un autoturism condus de către o sibiancă în vârstă de 58 de ani, care a virat la stânga, ieșind din coloana de autovehicule.

În urma coliziunii femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital, conștientă.

Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Traficul în zonă se desfășoară alternativ.”

De asemenea, intervenția echipajelor de urgență a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sg. maj. Marcu Raluca:

„Un echipaj SMURD cu medic și o autospecială de stingere au intervenit de urgență pe DN 14, în afara localității Slimnic, la un accident rutier.
Echipajul medical a acordat asistență medicală pentru o femeie în vârstă de aproximativ 58 de ani care a suferit un traumatism la picior. Aceasta a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă.”

Ultima oră