O familie din cartierul Terezian/Țiglari trăiește de peste două săptămâni cu o grijă apăsătoare: Ciorap, un motan de talie medie, sterilizat și foarte iubit, a dispărut de acasă în data de 2 iunie 2025, iar de atunci nu a mai fost văzut.
„Ciorăpel, cum îi spunem noi cu drag, răspunde la numele Ciorap. E destul de sperios în afara curții lui. Deși este sterilizat și nu s-a aventurat niciodată prea departe, ceva pare că l-a speriat și l-a făcut să se îndepărteze de casă. Nu s-a mai întors, deși era obișnuit să vină mereu la locușorul lui”, povestește cu emoție Cătălina Mutu, stăpâna pisoiului.
Ciorap a fost găsit în urmă cu doi ani și jumătate, pe când era doar un pui abandonat, flămând și fără mamă. De atunci, a crescut alături de fiica familiei, acum în vârstă de 5 ani. Cei doi au legat o prietenie specială, iar despărțirea de motan este dureroasă pentru toți membrii familiei.
„Îi simțim lipsa în fiecare zi. Era genul de suflet care simțea când aveai o zi grea. Stătea cu noi, torcea și ne consola în felul lui. A fost și este parte din familie. Fiica noastră îl caută și îl așteaptă în fiecare zi”, mai spune Cătălina.
Pisoiul are blăniță neagră, cu boticul, lăbuțele, pieptul, burtica și vârful cozii albe. La momentul dispariției, purta o zgardă roșie. Este de rasă comună europeană, de talie medie și se poate speria ușor în medii necunoscute.
Familia l-a căutat seri la rând prin cartierele din apropiere, dar fără succes. Există posibilitatea ca cineva să-l fi adăpostit sau ca motanul să se fi rătăcit mai departe.
„Oferim o recompensă de 400 de lei pentru reținerea lui sau pentru orice informație care ne ajută să-l găsim. Dar dincolo de recompensă, ceea ce contează este să revină acasă. Ne bazăm pe spiritul frumos al sibienilor și pe iubirea lor față de animăluțe”, este apelul emoționant al Cătălinei Mutu.