lovitură de teatru: inter sibiu promovează în liga 3 fără să mai dea baraj

Inter Sibiu este direct promovată la Liga 3, după ce echipa care trebuia să îifie adversară la baraje, Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) nu s-a înscris. 

În plină pregătire pentru barajele de promovare, campioana Sibiului, Inter a fost informată de Federația Română că echipa Cristuru Secuiesc (Harghita) s-a retras. Informația a devenit oficială marți pe siteul Federației Române, unde meciul Inter Sibiu – Cristuru Secuiesc apare anulat! Astfel, jucătorii lui Călin Trohin au oprit deja antrenamentele și vor lua de miercuri o meritată vacanță.

lovitură de teatru: inter sibiu promovează în liga 3 fără să mai dea baraj
Foto: Alex Buiuc

”Aș fi preferat să jucăm, sincer, împlinirea ar fost mai mare. I-am văzut pe cei de la Cristuru Secuiesc, nu aveam mari emoții, era diferență destul de mare de valoare. Am înțeles că banii au fost problema la Cristuru Secuiesc și din acest motiv au renunțat la barajele de promovare. Eu îi felicit pe băieții noștri, acum pot să meargă în vacanță, poate înainte facem o masă. E mai mult timp să pregătim Liga 3” a spus antrenorul Călin Trohin.

lovitură de teatru: inter sibiu promovează în liga 3 fără să mai dea baraj
Foto: Alex Buiuc

Teodor Birț: ”Întâi să stabilim staff-ul tehnic”

Părintele lui Inter Sibiu, Teodor Birț a  început să își facă calculele pentru Liga 3, echipa urmând să evolueze tot pe Stadionul ”Obor”. ”Trebuie să ne facem socotelile, avem două săptămâni în plus, trebuie să profitam de ele. Mai întâi stabilim staff-ul tehnic, apoi facem analiza lotului, probabil mare parte din jucători vor rămâne și la Liga 3, asta a și fost ideea, aceea de a construi o echipă. Nu va fi o vacanță prea lungă, ne pregătim și de Cupă” a anunțat Teodor Birț.

Ultima oră