Mai multe zboruri către insula turistică indoneziană Bali au fost anulate, iar aeroportul din Maumere, în provincia East Nusa Tenggara, a fost închis din cauza erupției vulcanului Lewotobi Laki-laki, au declarat miercuri oficialii, citați de Reuters.
Vulcanul Lewotobi Laki-laki, care se află în provincia East Nusa Tenggara, a erupt marți, aruncând cenușă la o înălțime de 11 km, forțând agenția vulcanologică a țării să ridice nivelul de alertă la cel mai înalt.
Acesta a erupt din nou miercuri dimineață, emițând un nor de cenușă înalt de 1 km, a precizat agenția într-o declarație.
Mai multe zboruri internaționale din India, Singapore și Australia către Bali au fost anulate din cauza erupției, se arată pe site-ul aeroportului internațional din Bali.
Guvernul a închis aeroportul Fransiskus Xaverius Seda din Maumere de miercuri până joi „pentru a asigura siguranța pasagerilor”, a declarat operatorul aeroportuar AirNav în postarea sa de pe Instagram.