OLX anunță schimbări importante în condițiile de utilizare a platformei, ce vor intra în vigoare începând cu data de 3 iulie 2025. Printre noile reguli se numără interdicția de a vinde dispozitive medicale supuse avizării Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, scrie Economica.
Totodată, utilizatorii nu vor mai putea publica gratuit anunțuri în subcategoria „închiriere echipamente de construcții”. Până acum, OLX permitea câte un anunț gratuit pe lună în această categorie, însă de la 3 iulie această facilitate va fi eliminată.
În plus, OLX a eliminat opțiunea de a adăuga anunțuri cu titlu de schimb în categoria piese auto. Anunțurile existente vor rămâne active până la expirarea lor, însă pentru reactivare va fi obligatorie setarea unui preț de vânzare.
Aceste modificări vin în contextul reglementărilor tot mai stricte privind comercializarea anumitor produse și încearcă să optimizeze experiența utilizatorilor pe platformă. Utilizatorii OLX sunt sfătuiți să consulte noile condiții de utilizare pentru a evita eventuale probleme la publicarea anunțurilor.