monumentele sibiului, restaurate înainte să dispară: consiliul județean trece la acțiune

Consiliul Județean Sibiu anunță că susține activ salvarea și valorificarea patrimoniului istoric local. Prin programul Agenda Monumente 2025, trei ansambluri de importanță istorică din județul Sibiu primesc finanțare pentru lucrări urgente de restaurare și consolidare.

Care sunt monumentele vizate de finanțare

  • Biserica „Sf. Nicolae” din Turnu Roșu, un monument cu rădăcini din vremea lui Matei Basarab, intră într-un amplu proces de restaurare. Intervențiile vizează salvarea picturii murale exterioare, dar și reabilitarea unor elemente de patrimoniu mobil aflate în pericol de degradare.

  • Biserica din Gherdeal, ridicată în 1795, este un alt obiectiv care va beneficia de consolidare structurală și lucrări de hidroizolație. Scopul: protejarea edificiului împotriva factorilor care amenință structura și integritatea sa istorică.

  • Clădirea de pe strada Mitropoliei nr. 17 din Sibiu, sediul Ordinului Arhitecților Sibiu-Vâlcea, găzduiește o valoroasă pictură murală din perioada Renașterii transilvănene. Restaurarea acesteia continuă cu sprijinul acordat prin același program.

Investiție pentru viitor

Autoritățile județene transmit că aceste intervenții nu sunt doar o obligație față de trecut, ci și o investiție esențială pentru generațiile viitoare. “Investim în trecut pentru a-l lăsa moștenire viitorului”, au subliniat reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.

Ultima oră