Joi, la sediul InstituÈiei Prefectului – JudeÈul Sibiu, a avut loc ÈedinÈa OrdinarÄ a Comisiei de Dialog Social Sibiu, prezidatÄ de domnul prefect Mircea Dorin CreÈu Èi domnul Paul Kuttesch, vicepreÈedinte al Consiliului JudeÈean Sibiu. La întâlnire au participat, de asemenea, subsecretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului Èi SolidaritÄÈii Sociale, domnul Francisc Oscar Gal, Èi subprefectul judeÈului, Benedek Zacharie.
Pe ordinea de zi s-a aflat punctul dedicat dialogului social privind susÈinerea Filarmonicii de Stat Sibiu, cu scopul identificÄrii unor soluÈii legale Èi echitabile în interesul angajaÈilor, al comunitÄÈii sibiene Èi al prestigiului instituÈiei culturale.
În cadrul discuÈiilor au intervenit reprezentanÈi ai sindicatului artiÈtilor instrumentiÈti (SAIFS), ai sindicatului salariaÈilor Filarmonicii (SSFS), managerul instituÈiei, consilieri judeÈeni, reprezentanÈi ai DirecÈiei de SÄnÄtate PublicÄ Sibiu, precum Èi lideri sindicali locali.
Temele principale abordate au fost decizia de reorganizare a instituÈiei, care presupune reducerea numÄrului de posturi, legalitatea Èi transparenÈa procesului, respectarea drepturilor angajaÈilor Èi protejarea dialogului social, redistribuirea bugetarÄ Èi situaÈia posturilor vacante. TotodatÄ, s-au discutat presiunile generate de cercetÄri disciplinare asupra unor angajaÈi, lipsa unui contract colectiv de muncÄ valabil, precum Èi nemulÈumirile legate de modul de comunicare Èi implementare a reorganizÄrii.
SindicaliÈtii au exprimat îngrijorÄri privind impactul reorganizÄrii asupra calitÄÈii actului artistic, coeziunii ansamblului simfonic Èi stabilitÄÈii profesionale. De asemenea, au semnalat lipsa unui cadru formal de negociere, fapt ce agraveazÄ tensiunile.
Managerul Filarmonicii, Cristian LupeÈ, a explicat cÄ reducerea posturilor este impusÄ de bugetul redus alocat instituÈiei, în contextul unei scÄderi semnificative a fondurilor primite de Consiliul JudeÈean Sibiu. A subliniat cÄ, deÈi legislaÈia nu obliga consultarea sindicatelor, conducerea a invitat reprezentanÈii sindicali la discuÈii, însÄ ÈedinÈa Consiliului Administrativ nu s-a putut desfÄÈura din lipsÄ de cvorum, deoarece sindicatul nu a participat. De asemenea, managerul a exprimat regretul pentru dosarele penale deschise în legÄturÄ cu activitatea sindicatului SAIFS, care creeazÄ o stare de incertitudine în instituÈie.
Subsecretarul de stat Francisc Gal a reafirmat sprijinul Ministerului Muncii Èi a subliniat importanÈa unui dialog transparent Èi echilibrat între conducerea instituÈiei Èi angajaÈi, pentru a identifica soluÈii care sÄ nu afecteze identitatea artisticÄ a Filarmonicii.
Prefectul judeÈului Sibiu, Mircea Dorin CreÈu, a punctat importanÈa menÈinerii unui echilibru între eficientizarea activitÄÈii instituÈiei Èi respectarea drepturilor profesionale Èi sindicale, subliniind rolul Filarmonicii ca pilon cultural esenÈial pentru comunitatea sibianÄ.
InstituÈia Prefectului – JudeÈul Sibiu îndeamnÄ toate pÄrÈile implicate sÄ continue dialogul social într-un cadru responsabil, deschis Èi transparent, în vederea gÄsirii unor soluÈii echitabile care sÄ asigure continuitatea Èi calitatea actului cultural la Filarmonica de Stat Sibiu.