conducerea filarmonicii sibiu, chemată să plece: un consilier județean pmp acuză managementul haotic

Scandalul de la Filarmonica de Stat Sibiu escaladează, după ce consilierul județean Radu Scutea (PMP) l-a acuzat public pe managerul instituției, Cristian Lupeș, de lipsă de transparență și responsabilitate în gestionarea fondurilor pentru salarii. Într-o declarație transmisă marți, Scutea susține că bugetul pentru anul 2025 a fost aprobat integral de Consiliul Județean Sibiu, iar managerul nu a semnalat, la acel moment, că fondurile nu ar ajunge pentru întreg anul.

„Domnul Lupeș trebuie să aibă în vedere că responsabilitatea pentru plata salariilor este a managerului și echipei manageriale. Dacă banii nu ajung până la finalul anului, trebuie să explice de ce nu a sesizat acest lucru din timp”, a transmis Scutea. Acesta a mai precizat că proiectul de reorganizare, care prevedea concedieri în instituție, a fost retras de pe ordinea de zi de către președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, ceea ce dovedește – în opinia sa – că era „necorespunzător și trebuie modificat”.

Pe lângă acuzațiile privind bugetul, consilierul a criticat și comportamentul managerului în privința utilizării spațiilor publice, afirmând că „zidurile cetății nu sunt garaje” și că ar fi primit fotografii cu limuzine parcate în pasajul de la intrarea artiștilor.

”Domnul Cristian Lupeș, locuitor al Sibiului, care vorbește de responsabilități, trebuie sa aibă în vedere faptul ca zidurile de apărare ale vechii cetăți nu au fost construite ca să servească drept garaj pentru mașini. Primesc zilnic, de la un timp, fotografii cu limuzine parcate în pasajul de la intrarea artiștilor în Filarmonică. Domnul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii sibiene, trebuie să aibă în vedere faptul că responsabilitatea pentru plata salariilor este a managerului și echipei manageriale, care are un buget aprobat de către consilierii județeni pentru întreg anul 2025 si că, la votarea bugetului nu a spus ca banii de salarii ajung numai pentru 8 luni. În plus, proiectul de reorganizare a Filarmonicii a fost retras de pe ordinea de zi de către doamna Președintă, deci putem concluziona ca este necorespunzător și trebuie modificat. Dacă responsabilitatea realizării unui proiect echilibrat si nediscriminatoriu de reducere a cheltuielilor Filarmonicii sibiene este prea mare, cei responsabili ar trebuie să își prezinte cât mai repede demisia”, spune Scutea.

Anterior, președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a explicat că toate instituțiile din subordinea Consiliului au primit un buget redus cu 20% față de anul 2024, din cauza constrângerilor financiare. Ea a subliniat că doar Filarmonica Sibiu a semnalat probleme grave privind salarizarea și că este nevoie de o reorganizare echilibrată, care să nu afecteze nedrept angajații.

Sindicatul BNS Sibiu a acuzat la rândul său conducerea Filarmonicii de „subdimensionarea voită a fondului de salarii” și de încercarea de a forța concedieri „cu scopul de a elimina sindicaliști incomozi”, atrăgând atenția asupra unui posibil abuz managerial.

Ultima oră