modificări importante la tribunalul sibiu între 1 iulie și 31 august

Tribunalul Sibiu anunță modificări importante în programul de lucru cu publicul pe durata vacanței judecătorești, care va avea loc în intervalul 1 iulie – 31 august 2025.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Informare și Relații Publice al instituției, în această perioadă compartimentele Arhivă și Registratură vor funcționa cu un program redus. Astfel, activitatea cu publicul se va desfășura de luni până joi, între orele 8:30 – 10:30, iar pentru avocați intervalul alocat este între 9:30 – 10:30.

Totodată, Biroul pentru aplicarea apostilei și înregistrarea traducătorilor și interpreților autorizați va avea program în zilele de luni până miercuri, între orele 9:00 – 11:00, pentru preluarea și eliberarea actelor.

Oficiul Poștal SIBIU 1, Ghișeul 2, care funcționează în incinta Tribunalului, își suspendă activitatea pe întreaga durată a vacanței, astfel că justițiabilii sunt sfătuiți să apeleze la alte oficii poștale pentru plata taxelor de timbru sau să utilizeze metodele online puse la dispoziție.

De asemenea, Biroul de copiat acte din cadrul Tribunalului Sibiu va fi închis în perioada 1–31 august 2025.

Conducerea instanței precizează că, începând cu data de 1 septembrie 2025, activitatea Tribunalului Sibiu va reveni la programul normal, conform anului judecătoresc.

Ultima oră