Pe 24 iunie, la Sala Faust din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru (FITS 2025), publicul a fost martorul unui eveniment coregrafic de excepție: spectacolul „Origini”, prezentat de Scapino Ballet Rotterdam, „o satiră absurdă și o căutare a speranței în timpuri întunecate”. Programul a inclus două lucrări diferite, unite însă printr-un discurs artistic profund și provocator: GOATS de Sarah Baltzinger & Isaiah Wilson și The Breakable Us de Olivia Court Mesa.
The Breakable Us – când spațiul devine fragilitate interioară
În The Breakable Us, Olivia Court Mesa propune o explorare delicată a traumei ca parte firească a vieții – un pas dureros dar necesar spre reconstrucție. Dansatorii se mișcă într-un decor care pare inspirat din universul suprarealist al lui Magritte, Dali și Man Ray. Mobilierul alb sau bej este distorsionat: mese instabile, scaune șubrede, sertare din care ies corpuri chircite, un decor care subminează orice noțiune de stabilitate sau ordine.
Accentele de roșu (o pereche de șosete, un ventilator, o ușă de dulap pe interior) sparg monotonia vizuală, amplificând tensiunea. Mișcările dansatorilor sunt organice, dar neliniștitoare. Corpurile lor par să se topească unele în altele, formând un organism colectiv, asemănător cu un banc de pești sau un stol de grauri în zbor sincronizat – o metaforă vizuală a unei traume împărtășite, dar și a solidarității în suferință.
Mesa transformă dansul într-o experiență multisenzorială și emoțională, în care fragilitatea devine forță, iar dezintegrarea – începutul unui proces de regenerare.
GOATS – un colaj grotesc între Barbie și Munch, între satiră și distopie corporală
În GOATS, Baltzinger și Wilson orchestrează o satiră absurdă, cu accente comice și momente de pură dezolare. Într-un decor de gazon artificial – ironic, pentru că trebuie mai întâi cosit –, dansatorii se mișcă între grotesc și poetic, între caricatură și animalizare.
Dansatorii apar ca niște manechine cu expresii impasibile, îmbrăcați în tonuri pale – alb, bej – și încălțăminte sportivă albă, amintind de ținute de tenis sau golf. Este ca și cum o armată de Barbie și Ken ar fi fost deconstruită și reprogramată pentru a trăi o distopie corporală.
Coregrafia este o succesiune de stări și imagini: corpurile par dezmembrate sau trase în poziții incomode, gura deschisă într-un strigăt mut, poate într-un omagiu către celebra pictură a lui Munch, sau poate ca o aluzie la creaturi fantastice, asemănătoare viermilor de nisip din Dune. Dansatorii evoluează apoi în ființe cu aspect de păpuși sau manechine uriașe, ridicate și cărate ca niște victime lipsite de viață.
Un moment deopotrivă amuzant și surprinzător este apariția femeii-câine, o referință vizuală la universul Paulei Rego, în care tinerele dansatoare capătă trăsături de animal – se târăsc, se ghemuiesc, se scarpină cu piciorul – , invocând o supunere viscerală în fața instinctului.
Final energizant, aplauze îndelungate
În ciuda intensității emoționale, publicul a rămas profund captivat până la finalul serii. Cele două lucrări, deși diferite stilistic, au comunicat prin teme comune și estetici îndrăznețe. Spectatorii s-au ridicat în picioare și i-au răsplătit pe dansatori cu aplauze îndelungate, vizibil energizați, deși traversaseră un adevărat roller coaster de emoții.
„Origini” este, fără îndoială, un statement artistic curajos – despre natura umană, despre limitele corpului și ale libertății, despre satiră ca mecanism de apărare și despre dansul contemporan care are în spate o gândire critică, viscerală și poetică.
