trump
Donald Trump Foto: whitehouse.gov

Președintele american Donald Trump a afirmat din nou că operațiunea militară a SUA împotriva Iranului a fost un succes. Cred că a fost o distrugere totală, a spus Trump miercuri, în timpul unor declarații făcute la Haga. Liderul SUA participă la summitul NATO.

Donald Trump a fost întrebat de jurnaliștii adunați la Haga despre rapoartele serviciilor secrete americane care sugerează că atacurile nu au distrus siturile nucleare ale Iranului. Trump nu a fost de acord spunând că a fost vorba despre „distrugere”.

„Cred că a fost o distrugere totală, cred că nu au avut nicio șansă să scoată nimic pentru că am acționat rapid. Este greu să îndepărtezi acest tip de material, foarte greu și foarte periculos”, a adăugat liderul SUA, potrivit Sky News.

Trump a fost întrebat și despre amenințările iraniene privind continuarea programului de îmbogățire a uraniului.

„Ultimul lucru pe care vor să-l facă este să îmbogățească orice chiar acum. Vor să se recupereze. Nu vom lăsa să se întâmple asta”, a explicat Donald Trump.

În timpul declarațiilor de la Haga, Donald Trump s-a declarat „foarte mândru” de armistițiul din Orientul Mijlociu.

Ultima oră