după zile caniculare, urmează ploi și vijelii. sibiul, sub cod galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabil în intervalul 27 iunie, ora 8 – 28 iunie, ora 2. Zonele vizate includ Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, vestul și nordul Olteniei, precum și zona montană.

Meteorologii avertizează că în aceste regiuni vor fi perioade cu intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 60-70 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor ajunge, local, la 20-25 litri pe metrul pătrat, iar pe arii restrânse pot depăși 40 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie recomandă prudență și anunță că va actualiza mesajul în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

Ultima oră