mult zgomot pentru (aproape) nimic: consilierii județeni se decid luni în privința concedierilor de la filarmonica sibiu / video

Consilierii județeni au discutat, joi, în cadrul ședinței ordinare, despre reorganizarea Filarmonicii de Stat Sibiu. Grupurile politice ar fi trebuit să spună dacă sunt de acord cu desființarea unor posturi din cadrul instituției și, în caz contrar, să vină cu alte soluții legale care să asigure buna funcționare a instituției, atât din punct de vedere financiar, cât și administrativ. O decizie finală va fi luată în cursul zilei de luni, atunci când aleșii județului se vor reîntrunirea într-o ședință extraordinară. 

Discuțiile pe seama restructurării filarmonicii sibiene au continuat din nou joi la Consiliul Județean. Aleșii județului au avut temă de casă, fiind somați să vină cu soluții concrete care să garanteze buna funcționare a instituției de cultură, în cazul în care nu vor susține proiectul de hotărâre privind reorganizarea. Deciziile finale vor fi luate luni în cadrul unei noi ședințe. 

AUR și PSD n-au avut soluții alternative

Grupurile consilierilor AUR și PSD nu au venit cu soluții alternative pentru gestionarea situației de criză de la Filarmonica Sibiu, în contextul ultimelor declarații ale managerului instituției care avertiza că, dacă proiectul privind reorganizarea nu va fi aprobat, există riscul ca salariile angajaților să nu mai poată fi plătite începând cu luna august. (DETALII AICI) 

mult zgomot pentru (aproape) nimic: consilierii județeni se decid luni în privința concedierilor de la filarmonica sibiu / video

Ambele formațiuni au reiterat cele comunicate în cursul acestei săptămâni. PSD a transmis că această „criză bugetară este rezultatul unui lanț de decizii – sau, mai grav, al absenței acestora”. „În mod suspect propunerile de disponibilizare sau concediere mascată se referă într-o foarte mare măsură la personale cu care domnul manager este în conflict de 2 sau 3 ani. Putem să o interpretăm mai malițios decât se dorește”, au spus reprezentanții PSD. Totodată, reprezentanții AUR au arătat că managerul Lupeș nu mai poate asigura stabilitatea instituției. 

FDGR: „Nu am stabilit o poziție oficială”. USR propune reducerea salariilor

Grupul consilierilor județeni FDGR nu a luat încă o decizie oficială, dar a propus o soluție care ar putea ajuta la o stabilizare financiară. „Chiar cunoaștem problema această financiară și presiunea asupra bugetului și asupra bugetului Filarmonicii în special. Într-adevăr, am sperat ca în aceste discuții să se întrevadă anumite soluții de rezolvare a conflictelor de muncă sau a conflictelor care se poartă în instanță. Ar fi bine să se rezolve și acestea. În principiu, n-ar trebui să aibă legătură cu situația financiară a Filarmonicii. Am sperat că poate și din punct de vedere matematic să vedem unde se poate economisi acel 20%. Am sperat că prin ștergerea acestor posturi vacante să rezolvăm problema. (…) Ne bucurăm că nu mai sunt greve, dar poate angajații își vor da seama de situația grea și vor participa la toate solicitările și atunci vom economi banii de pe contractele de colaborare. Dacă durerea asta financiară ne apasă pe toți, cred că trebuie să ne solidarizăm cu angajații, cu managementul, cu conducerea CJ, cu consilierii. Poate că reorganizarea acesta, pe acel procentaj, s-ar putea face la general, pe tot numărul de angajați, să nu mai vorbim doar de instrumentiști. (…) Ar fi o propunere nu neapărat mai bună, poate mai dureroasă pentru alții, și îmi asum ce spun acum, dar per total ar putea să nu fie presiunea așa mare la sfârșit”, au precizat reprezentanții FDGR. 

mult zgomot pentru (aproape) nimic: consilierii județeni se decid luni în privința concedierilor de la filarmonica sibiu / video

USR a propus să fie reduse salariile angajaților în mod voluntar pentru a evita să fie dați afară oameni. Poziția grupului poate fi citită AICI. 

Șefa CJ: „Orice nouă amânare va agrava criza”

În urma discuțiilor de la CJ, Daniela Cîmpean a concluzionat că, având în vedere că salariile angajaților de la Filarmonică vor mai putea fi plătite integral doar până în 10 iulie, este nevoie să fie luată urgent o decizie. 

video
play-rounded-fill
„Nu a fost identificată nici până astăzi o soluție economică legală care să permită plata integrală a salariilor la Filarmonica de Stat Sibiu până la sfârșitul anului 2025, în condițiile actualului stat de funcții. Sunt mulți consilieri județeni care au înțeles momentul și necesitatea demersului. Sunt însă și consilieri județeni care, în ciuda apelului meu repetat la echilibru și asumare, au tratat subiectul cu superficialitate. Alții au fost mai preocupați de reacția provocată de o conferință a managerului instituției – în care, de fapt, a fost spus adevărul – decât de soarta angajaților și viitorul Filarmonicii. În aceste condiții, am convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean Sibiu în data de luni, 30 iunie 2025, în cadrul căreia voi supune din nou la vot proiectul de reorganizare. Avertizez public: orice nouă amânare va agrava criza. Cu fiecare lună în care decizia este evitată, ne apropiem de momentul în care nu vom mai putea plăti salariile. Și atunci, alternativa nu va mai fi o reorganizare echilibrată și controlată, ci măsuri mult mai dure, care vor afecta un număr și mai mare de angajați și pot bloca complet activitatea artistică”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Ultima oră