Inter Sibiu a promovat în Liga 3 și a demarat discuțiile pentru o colaborare cu echipa de Superliga, FC Hermannstadt, de unde ar putea aduce sub formă de împrumut jucători tineri, de perspectivă.
Membru în Consiliul de Administrație al lui Inter Sibiu, Tedor Birț a deschis discuțiile cu acționarii de la FC Hermannstadt, Ștefan Băcilă și Claudiu Rotar, în perspectiva unei colaborări între cele două cluburi. În 2015, Teodor Birț a pus pe picioare proiectul FC Hermannstadt, care a plecat din Liga 4 și a ajuns rapid la Liga 1.

”Cu siguranță că vom avea o colaborare și cu cei de la FC Hermannstadt, am avut deja o primă discuție cu finanțatorul acestora. Vom încerca să apelăm în primul rând la tineri din Sibiu. Evident că avem și strategia noastră și o gândire pe care va trebui să o punem în practică, pentru că nu trebuie doar să vorbim, trebuie să și facem. Mă gândesc la faptul că trebuie să avem o echipă în care să fie sibieni cât mai mulți. Sunt conștient că nu vom reuși să adunăm un lot de 24-25 de sibieni, dar să fie cei mai mulți și mă gândesc în primul rând la cei sub vârstă. Va trebui să jucăm cu trei jucători Under și acest lucru înseamnă undeva la 9-10 jucători în lot și mă bazez în primul rând pe tineri din Sibiu. Deja sunt câțiva pe care i-am avut la Liga 4 și care pot face față din punctul nostru de vedere și la Liga 3, dar evident, va trebui să completăm numărul lor” a dezvăluit Teodor Birț la Ora de Sport.
Strategia pentru sezonul viitor va fi stabilită cu noul staff tehnic, care va fi fixat în perioada următoare. Teodor Birț anunță însă că Inter va împrumuta juniori de la FC Hermannstadt, beneficiul urmând a fi comun pentru cele două cluburi. ”Socoteala este una destul de simplă, pentru că dacă te gândești la un lot de 24,25 de jucători, din capul locului pleci cu 10 sub vârstă, mai rămâne locuri pentru 14,15 seniori. Evident că ideal este să cauți pe axul central jucători cu experiență, ai nevoie de ei, dar trebuie văzut unde poți să folosești jucătorii în vârstă, astfel încât să fii cât mai puțin expus. Dar toate aceste detalii le stabilim împreună cu cei care vor sta pe banca tehnică, pentru că, până la urmă ei sunt cei care vor lucra direct cu jucătorii. Noi doar vom încerca să aducem ceea ce se dorește. Nu pot să spun de acuma câți jucători vor veni de la FC Hermannstadt, dar cu siguranță vor fi jucători împrumutați. Important este cum vom reuși să negociem cu cei care controlează FC Hermannstadt, astfel încât să putem suporta cheltuielile pe care le presupune un jucător de Liga 1, pentru că noi nu putem da salarii mari. Dialogul pe care îl avem cu finanțatorul FC Hermannstadt este unul foarte bun și dacă îți place sportul și fotbalul, nu ai cum să nu te gândești la toate avantajele pe care le poți avea împreună. Cu cât crești mai mult împreună, cu atâta rezultatele pot fi mai bune” a mai anunțat Teodor Birț.
Inter a mai câștigat Liga 4 Sibiu în 2022, însă a pierdut barajul contra campioanei din Brașov, după 1-1 la Zărnești și 1-2 la Sibiu. În 2023 a terminat pe locul 2 la Liga 4, după ACS Mediaș.
În acest sezon, trupa lui Teodor Birț a reușit însă eventul, reușind să câștige și faza județeană a cupei, după 5-2 în finala de pe Municipalul cu FC Avrig. Câștigătoare detașată în Liga 4, Inter a acces la Liga 3 fără a mai juca barajul cu Cristuru Secuiesc, după ce harghitenii au renunțat.
Ora de Sibiu, liderul presei locale online, a lansat în urmă cu doi ani Ora de Sport, un produs dedicat iubitorilor de sport. Cu un studio modern și o echipă de profesioniști, emisiunea aduce în prim-plan interviuri exclusive și informații de ultimă oră din lumea sportului. În ultima ediție a Orei de Sport, redactorul-șef Dragoș Popescu l-a avut ca invitat pe Teodor Birț, cel care a înființat echipele FC Hermannstadt și Inter Sibiu.