La final de cantonament, antrenorul lui FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu a anunțat că mai urmează minim două transferuri.
Tehnicanul sibienilor, Marius Măldărășanu mai așteaptă până la startul sezonului 2025-2026 un mijlocaș și un fundaș central, care să suplinească plecările lui Murgia și Găman.

”Mereu am spus că orice jucător care poate ajuta este binevenit, mai așteptăm de luni încă un mijlocaș. Vedem și la nivelul apărătorilor, avem nevoie de un fundaș central, sunt lucruri normale, clare. Sper să fim inspirați în a alege, altă dată am fost, altă dată, nu. Dar, important este ca grupul să îi asimileze foarte bine pe cei care vin, și ei să fie jucători de caracter. Știți cum e, când vin jucători străini, este greu, pentru că nu există un scouting la noi așa cum ar trebui să fie cu adevărat, ca să îți dai seama de jucător, să știi foarte multe despre ei, vizavi de de caracter, acesta contează foarte mult” a declarat Marius Măldărășanu pentru paginile oficiale ale grupării sibiene.
FC Hermannstadt a realizat până acum trei transferuri, cele ale lui L. Stancu (Muscelul Câmpulung), P. Vuc (ligile inferioare Germania) și D. Albu (FCU Craiova). Au părăsit echipa în această vară: Murgia (U Cluj), Găman (?) și D. Iancu (Poli Iași).