locuri de muncă peste hotare pentru sibieni. cele mai multe oferte sunt in norvegia, germania și italia

Rețeaua EURES România anunță disponibilitatea a 382 de locuri de muncă vacante în țările din Spațiul Economic European (SEE). Posturile sunt oferite de angajatori din 11 state europene și se adresează lucrătorilor calificați în diverse domenii – de la industrie și construcții, până la educație și servicii alimentare.

Locuri de muncă disponibile, pe țări:

  • Austria (8 posturi): mecanic auto, operator CNC, tehnician electrician, tehnician mecanic, strungar universal, operator robot pentru placare cu laser.

  • Danemarca (20 posturi): tehnician de automatizare (ucenic).

  • Finlanda (18 posturi): lucrător la reparații interioare, instalator de țevi în șantier naval, confecționer table, sudori TIG/MIG și TIG, operator CNC.

  • Germania (84 posturi): lucrători în procesare carne, operatori stivuitor, electricieni, sudori MAG, zugravi-tencuitori, educatori, muncitori agricoli și în prelucrarea metalelor.

  • Irlanda (1 post): îngrijitor persoane.

  • Italia (67 posturi): animatori în centre de vacanță, șoferi autobuz, lucrători în gospodării.

  • Norvegia (146 posturi): muncitori în industria piscicolă, bucătari (inclusiv chef à la carte), personal bucătărie, zugravi, electricieni, montatori de pardoseli, mecanici auto, îngrijitori de animale, chelneri.

  • Polonia (21 posturi): montatori panouri solare, manageri de proiect pentru centrale solare.

  • Slovenia (1 post): dentist.

  • Spania (6 posturi): tehnician întreținere, reprezentant vânzări.

  • Suedia (10 posturi): operatori de proces.

Cum poți aplica

Persoanele interesate să lucreze în străinătate pot consulta ofertele detaliate pe site-ul oficial:
 www.eures.anofm.ro

Pentru a fi înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă în străinătate, este necesar:

  • un CV în format EUROPASS;

  • completarea unei cereri tip (disponibilă la consilierul EURES).

Informații de contact

Pentru sprijin și informații suplimentare, doritorii se pot adresa consilierului EURES:
Corina Suciu – consilier EURES
 Etaj 4, camera 448
 Telefon: 0269 210882, interior 119

Ultima oră