Antrenorul lui FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu a discutat subiectul posibilelor plecări ale lui Ianis Stoica și Tiago Goncalves, jucători pe care îi vrea focusați la Sibiu până în momentul transferului.
Tehnicianul Marius Măldărășanu și i-ar dori în continuare în echipă pe Ianis Stoica și Tiago Goncalves, dar recunoaște că stabilitatea economică a clubului este prioritară.

”Ca antrenor, nu ai cum să nu îți dorești doi jucători care au avut un aport extraordinar de mare la parcursul echipei din sezonul trecut. Dar, un antrenor își dorește jucători cu mintea aici. Eu înțeleg, am fost fotbalist, știu ce înseamnă să te caute anumite echipe, alte salarii, alte oportunități. Sunt jucătorii noștri, ei trebuie să-și vadă de treabă, trebuie să pregătească 100%, dacă va veni timpul să plece, vor pleca. Chiar dacă nu ne convine nouă, antrenorilor, să pierdem jucători, dar înțelegem, sunt și transferuri care te pot ajuta pe tine ca și club, adică jucători care pot fi valorificați și să îi fie bine și clubului” a declarat tehnicianul pentru paginile oficiale ale clubului.

Internaționalul de tineret Ianis Stoica se va alătura de luni lotului lui FC Hermannstadt, acesta primind o scurtă vacanță după ce a jucat la Europeanul de Tineret pentru Naționala U 21.
”Acuma poate știți, Tiago a fost cât pe-aci să plece, nu a plecat, nu s-a realizat transferul din diferite motive, să sperăm că va veni momentul. Până atunci, să pregătească bine. Ianis a fost la la U21, a avut și el o săptămână de vacanță, de luni va veni cu echipa. Trebuie să fie 100% focusat la FC Hermannstadt, dacă va fi să plece, va pleca. Important este ca el și Tiago să fie pregătiți, în momentul în care vor pleca, unde vor pleca” a mai declarat tehnicianul sibienilor.
Perioada de transferuri din Liga 1 va fi cuprinsă în intervalul 17 iunie – 8 septembrie 2025, iar ulterior se mai pot legitima doar jucători liberi de contract. Astfel, Ianis Stoica și Tiago Goncalves pot fi vânduți de FC Hermannstadt până la data de 8 septembrie. .