Seara de 26 iunie a adus pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu una dintre cele mai impresionante producții ale acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS): Iona, după textul clasic al lui Marin Sorescu, în regia lui Silviu Purcărete, cu actorul japonez Kuranosuke Sasaki în rol principal.
Piesa este o reinterpretare lirică și profund simbolică a mitului biblic, un poem dramatic despre căutarea sinelui, singurătate, sensul destinului și marea ca spațiu al vieții, dar și al captivității. În această versiune scenică, montată cu rigoare estetică și o poezie vizuală copleșitoare, regizorul Silviu Purcărete reușește un miracol teatral: o punte între spiritualitatea românească și sensibilitatea japoneză.
Kuranosuke Sasaki – de la Kyoto la Sibiu, o călătorie în burta peștelui Actorul Kuranosuke Sasaki, născut în Kyoto și cunoscut pentru roluri marcante în teatru, film și televiziune japoneză, aduce în Iona o prezență scenică magnetică. Sasaki este familiar publicului român din colaborările anterioare cu Silviu Purcărete: Richard III și Avarul. La FITS, Sasaki a mărturisit emoționat: „Nu am avut sentimentul că mă lupt cu rolul, ci că plutim împreună pe o mare. A fost o excursie împreună cu Iona, către lumină.” Alegerea acestuia pentru rolul pescarului solitar din capodopera lui Sorescu a fost inspirată. Cu rafinament interiorizat și o trăire scenică intensă, Sasaki transfigurează personajul într-o figură universală – un om copleșit de sensul vieții, dar aflat într-o căutare neîncetată a luminii și înțelegerii.
Scenografie din hârtie și o revelație de final Spectacolul a fost conceput vizual în registrul epurat și metaforic caracteristic lui Purcărete. Scenografia semnată de Dragoș Buhagiar transformă marea într-un spațiu simbolic, poetic, format din panouri japoneze albe și negre, care sugerează valurile, dar și granițele dintre realitate și vis, dintre captivitate și eliberare. Finalul, însă, schimbă radical perspectiva. Iona nu se mai trezește pe o plajă plină de resturi, contemplând nesfârșitele orizonturi închise ale textului inițial, ci într-o cameră oltenească veche, cu icoane, țoale tradiționale, pereți căptușiți cu ziare și ceas cu pendulă. Un spațiu în care timpul se oprește, dar omul își recapătă demnitatea. Se îmbracă, se primenește și iese pe ușă, rostind replica: „Răzbim noi cumva la lumină!” – un final care pare că oferă nu disperare, ci o speranță senină.
Întrebat despre această alegere de a fuziona elementele celor două culturi atât de fundamental diferite, Silviu Purcărete a declarat: „Piesa este profund românească, face parte din etosul acestui popor. Nu am vrut ca această ultimă scenă să fie japoneză. Chiar și atunci când spectacolul va merge la Tokyo, va rămâne la fel.” O prietenie artistică fără cuvinte La conferința FITS post-spectacol, care s-a desfășurat în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Japoniei în România, Katae Takashi, regizorul Silviu Purcărete a avut un moment de sinceritate emoționantă: „Cred că e prima dată când am avut o legătură artistică atât de profundă, deși nu am vorbit niciodată direct, ci prin interpret. E o întâlnire fericită.” Directorul FITS, Constantin Chiriac, a vorbit cu căldură despre colaborarea unică dintre echipele române și japoneze: „Am reușit să creăm o familie. E o bucurie să dăruim publicului diferențele culturale, transformate în miracol scenic.”
De la Richard III la Iona: actorul frumos și personajele greu de iubit În urmă cu șapte ani, s-a scris în Japonia că cel mai frumos actor din țară îl va juca pe cel mai urât personaj din istorie. Întrebat de această întâmplare, Kuranosuke Sasaki a comentat: „Silviu Purcărete mi-a spus că Richard al III-lea este un rol pe care doar un actor frumos trebuie să-l joace. Acesta este motivul pentru care trebuie să joci fiecare scenă fiind urât, a zis el, nu atractiv. Nu am avut niciun motiv ca să-mi fac griji”, a adăugat cu umor actorul. Tot el a mărturisit că a fost copleșit când a aflat că urmează să interpreteze un rol din literatura română, fără să aibă repere biblice despre Iona din Vechiul Testament. „Dar i-am avut alături pe domnii Purcărete, Buhagiar și Șirli, și am zis că o să-mi spună ei ce trebuie să fac. Am reușit să mă raportez la acest spectacol imaginându-mi cum caută Iona lumina, și am încercat să o facem împreună. Nu am avut nicio clipă sentimentul că trebuie să lupt, sau că sunt supus unei provocări.”
Dincolo de ecou: Iona cel universal Marin Sorescu scria în prefața piesei sale: „Lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona îşi pierde ecoul. Striga: Io-na şi nu se mai auzea decât Io. Io, în vreo limbă veche, înseamnă: eu.” Această idee a eului singur, rupt de lume, a fost miezul spectacolului de la TNRS. Prin interpretarea magistrală a lui Sasaki și montarea nonconformistă a lui Purcărete, Iona devine o dramă a fiecărui om în fața destinului și a închisorilor simbolice aflate în propriul sine. Iona este un dialog teatral între lumi, un spectacol care transcende granițele culturale. O rugă artistică pentru lumină, rostită deopotrivă în română și japoneză, cu aceeași voce – omenească, fragilă, profundă.
