Daniel Paraschiv (26 de ani) este aproape de o despărțire de Real Oviedo, clubul spaniol care a reușit promovarea în La Liga. Potrivit presei iberice, conducerea clubului nu mai dorește să mizeze pe atacantul român în sezonul viitor, astfel că o revenire în fotbalul românesc este tot mai probabilă.
Fostul golgheter al lui FC Hermannstadt a bifat 30 de apariții în sezonul recent încheiat pentru Oviedo, însă a fost titular în doar două partide, reușind să înscrie trei goluri și să ofere două pase decisive. Evoluțiile sale modeste, comparativ cu așteptările, l-au pus pe lista jucătorilor de care clubul vrea să se despartă în această vară.
Conform informațiilor publicate de iAMSport.ro, Universitatea Cluj este primul club care a făcut demersuri pentru a-l aduce pe Paraschiv. Gruparea din Ardeal, calificată în preliminariile UEFA Conference League, are nevoie urgentă de un nou atacant după plecarea lui Vladislav Blănuță, care a revenit la FCU Craiova la finalul împrumutului.
Clujenii au încercat să-l transfere definitiv pe Blănuță, dar pretențiile financiare ridicate ale lui Adrian Mititelu au blocat mutarea, determinându-i pe oficialii de la „U” să se orienteze rapid către Daniel Paraschiv. Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău îl dorește pe atacant sub formă de împrumut, în speranța că acesta își va regăsi forma care l-a consacrat la Hermannstadt.
Daniel Paraschiv a fost transferat de Real Oviedo în vara anului trecut pentru 700.000 de euro, iar în prezent are o cotă de piață de 1.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt. De-a lungul carierei, acesta a mai evoluat pentru echipe precum FC Brașov, Precizia Săcele, Ghimbav, Hărman, Luceafărul Oradea, Viitorul Târgu Jiu, CFR Cluj, FC Voluntari și FC Hermannstadt.