modernizarea aeroportului sibiu, anchetată de parchetul european: percheziții și la consiliul județean
Sursa: Facebook/SIBIU International Airport

Percheziții de amploare la Sibiu și București: Parchetul European anchetează o presupusă fraudă de 54 de milioane de euro în proiectul de modernizare a Aeroportului Internațional Sibiu.

Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kövesi, coordonează marți, 1 iulie, 24 de percheziții în București, Brașov și Sibiu, într-o anchetă privind o posibilă fraudă cu fonduri europene în valoare de 54,5 milioane de euro, destinată modernizării Aeroportului Internațional Sibiu, scrie News.ro.

Ancheta, gestionată de Biroul EPPO Cluj-Napoca, vizează posibile nereguli în procedura de achiziție publică și conflicte de interese în cadrul unui proiect cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020. Fondurile europene acopereau 85% din costul total al lucrărilor.

Printre instituțiile și locațiile vizate de percheziții se numără Aeroportul Internațional Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, șase companii private, dar și locuințele unor persoane suspecte.

Potrivit Parchetului European, în elaborarea studiului de fezabilitate al proiectului ar fi fost impuse condiții restrictive, care ar fi limitat posibilitatea altor companii să depună oferte. Contractul ar fi fost astfel atribuit unui singur ofertant, care, conform suspiciunilor, ar fi făcut declarații inexacte privind capacitatea sa de a îndeplini cerințele tehnice și financiare.

Operațiunea mobilizează zeci de polițiști și jandarmi din cadrul Structurii de Sprijin EPPO România – Biroul Cluj-Napoca, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, dar și din inspectoratele de poliție județene Alba, Brașov și Sibiu.

Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile europene și române încearcă să stabilească cu exactitate dacă s-au comis infracțiuni în procesul de contractare și implementare a proiectului de modernizare a infrastructurii aeroportuare sibiene.

Ultima oră