austeritatea lovește în poliția locală din sibiu. sindicatul avertizează: „ne lipsesc oameni”

Una dintre măsurile pentru reducerea cheltuielilor statului se referă la modificarea normei de raportare a poliției locale. Sute de agenți din toată țara ar putea fi concediați. În municipiul Sibiu nu există, în acest moment, un asemenea risc, deoarece este oricum lipsă de personal. 

Măsură propusă de Ministerul Dezvoltării pentru reducerea cheltuielilor se referă la modificarea normei de raportare a poliției locale, și anume fiecare UAT să aibă un polițist la 1.500 de locuitori. În prezent, există un agent la o mie de locuitori. 

Poliția Locală, amenințată de austeritate

Liderul Sindicatului Polițiștilor Locali din Sibiu spune că Poliția Locală Sibiu nu va fi în pericol, deoarece are oricum deficit de personal. Dar, în cazul în care va fi luată decizia restructurării, astfel încât fiecare UAT să aibă un polițist la 1.500 de locuitori, se va face o analiză pentru a vedea dacă unii agenți sunt în pericol să fie concediați. 

„Avem sprijinul Asociației Municipiilor din România, inclusiv doamna primar Astrid Fodor ne susține. La Sibiu suntem puțini polițiști locali, ba chiar am mai avea nevoie de oameni. Vom aștepta să vedem ce se vehiculează. Poliția Locală nu are salarii extraordinar de mari, dar ne mulțumim cu ce avem. La Sibiu suntem în grafic, eu spun că la ora actuală nu avem probleme la 1 polițist la 1.000 de locuitori. Ar trebui să fim mai mulți pe stradă. Una peste alta, am mai trecut peste așa ceva și în 2010, atunci când s-a făcut o restructurare și au plecat 53 de polițiști comunitari”, spune Sorin Poroșanu, liderul Sindicatului Polițiștilor Locali și al Personalului Contractual din Sibiu. 

La data de 31 martie 2025, Poliția Locală Sibiu avea 131 de angajați, dintre care 97 pe funcții publice specifice de polițist local. 

Primarul Sibiul îi susține pe polițiștii locali

Asociația Municipiilor din România (AMR) a transmis, zilele trecute, Guvernului că nu este de acord cu reducerea numărului de polițiști, explicând care este rolul agenților comunitari. Documentul este semnat și de primarul Sibiului, Astrid Fodor. 

AMR a solicitat menținerea normei actuale de 1 polițist local la 1.000 de locuitori. „Pe lângă menținerea ordinii și liniștii publice, Poliția Locală asigură o serie de elemente legate de prevenirea faptelor antisociale, supravegherea și dirijarea circulației pe drumuri aflate în administrarea locală, aplicarea sancțiunilor pentru parcarea neregulamentară, verificarea legalității lucrărilor de construire, controlul activităților comerciale desfășurate pe domeniul public, precum și identificarea situațiilor de vulnerabilitate socială. În municipii se desfășoară cele mai importante acțiuni culturale și sportive, evenimente de amploare care implică un grad ridicat de organizare și siguranță publică. Poliția Locală are un rol esențial în asigurarea bunei desfășurări a acestor manifestări, contribuind activ la menținerea ordinii și la protejarea participanților”, se arată în documentul semnat de primarii din cadrul AMR. 

Asociația Municipiilor din România concluzionează că „diminuarea numărului de polițiști locali ar greva asupra desfășurării activității APL cu implicații majore asupra vieții fiecărui cetățean”. 

Ultima oră