Angajații din casele de pensii au declanșat vineri proteste la nivel național, în semn de nemulțumire față de măsurile anunțate de Guvern, anunță Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Național Sindical (BNS).
Potrivit unui comunicat al federației, protestele au fost declanșate ca reacție la „decizii inechitabile și discriminatorii”, luate fără consultarea partenerilor sociali și fără o analiză reală de impact.
„Actualii guvernanți continuă să adopte măsuri cu impact major asupra angajaților, ignorând complet dialogul social și principiile transparenței”, acuză sindicaliștii, scrie Mediafax.
Printre nemulțumirile exprimate se află plafonarea sporurilor pentru condiții vătămătoare, măsură pe care protestatarii o consideră nedreaptă: „Aceste sporuri nu reprezintă un privilegiu, ci o compensație legală pentru munca desfășurată în condiții care afectează sănătatea sau siguranța personalului.”
Federația Solidaritatea Socială subliniază și lipsa unui dialog social real cu organizațiile sindicale, criticând lipsa de transparență și graba cu care sunt adoptate măsuri cu impact asupra sistemului public.
În final, sindicaliștii cer Guvernului să realizeze o analiză obiectivă a activității instituțiilor publice înainte de a lua decizii care afectează zeci de mii de angajați din sistem.