Localnicii din Cârțișoara au fost alertați, luni seara, cu privire la prezența unui urs în localitate. Animalul sălbatic a fost alungat și, potrivit primarului, nu a atacat oameni și nu a provocat distrugeri.
Un urs a dat târcoale localității Cârțișoara aflată la poalele munților Făgăraș. Prezența animalului a fost sesizată luni seara prin apel la 112, iar ISU Sibiu a emis mesaje de tip RO-Alert pe telefoanele localnicilor. Autoritățile competente s-au deplasat imediat în zonă și, din fericire, au reușit să alunge ursul, iar acesta nu a produs nicio daună.
„Ursul a venit undeva la ieșire din sat, nu s-a apropiat de case, nu a intrat în gospodăriile oamenilor. Au venit jandarmii și a fost alungat”, a precizat Sorin Cîrțan, primarul din Cârțișoara.
Edilul spune că un alt urs obișnuiește să vină în zona unei pensiuni aflată la câțiva kilometri de localitate. Acela ar urma să fie relocat. „Mai e unul care vine în spatele unei pensiuni, la vreo 7 kilometri distanță de ieșirea din Cârțișoara. Noi încercăm să luăm legătura cu gestionarul fondului de vânătoare și cu medicul veterinar să vedem dacă putem să îl relocăm”, a adăugat primarul.
Din fericire, ursul nu a produs nicio daună până în prezent. Potrivit primarului, animalul nu obișnuiește să vină în comunitate, ci doar în extravilan. Dar, chiar dacă nu a atacat oameni sau alte animale din gospodării, localnicii se simt în pericol.