Scumpirea coșului de cumpărături este tot mai vizibilă în buzunarele sibienilor. Produsele de bază precum uleiul, făina, zahărul sau pâinea sunt din ce în ce mai greu de suportat pentru mulți, iar majoritatea încearcă să își gestioneze mai atent bugetul sau chiar să renunțe la unele alimente.

„Într-o săptămână cumpăr mai mult, într-alta mai puțin. Cheltuiesc cam 200 de lei. Când mergi zilnic la alimentară, observi cum prețurile cresc constant”, a spus un sibian.
Un alt localnic, Ion, a declarat că deja a început să cumpere în avans anumite produse. „Se simte la preț. S-au scumpit și zahărul, și uleiul. Am luat câteva kilograme de ulei deodată, să nu mai tot merg la magazin. Am cheltuit undeva la 100 și ceva de lei, fără să-mi dau seama”, a spus sibianul.
„Ne limităm”
Pentru alții, cheltuielile zilnice au ajuns la sume deloc neglijabile. Gheorghe, împreună cu soția sa, Margareta, spun că bugetul pentru o zi poate ajunge la 120 de lei. „Carnea, laptele, pâinea – toate s-au scumpit. Ne limităm la strictul necesar, doar ce ne trebuie. De la 1 august vedem ce va mai fi, că greul parcă abia începe. Strângem un pic, cumpărăm mai puțin, nu mai aruncăm bani”, a spus sibianul.
Margareta completează: „Facem economie și mergem înainte, n-avem ce face”, a mărturisit sibianca.
Corina, o altă sibiancă, spune că face cumpărături mai mari doar atunci când primește salariul, dar și atunci cu grijă. „Toate s-au scumpit și probabil se vor mai scumpi. De obicei cumpărăm pentru o săptămână, două. Cheltuim cam 300 de lei pentru două persoane. Dar nu mai stăm să calculăm exact, luăm doar ce e necesar”, a declarat sibianca.
Ea atrage atenția și asupra tinerilor care, pe lângă cheltuielile alimentare, trebuie să acopere și chiria. „Noi suntem poate mai învățați să fim chibzuiți, dar pentru copiii noștri e mai greu. Ei plătesc chirie, facturi și tot ce trebuie, pe lângă mâncare. Asta e realitatea”, a mai spus aceasta.
O pensionară adaugă că, deși are o pensie de 2.600 de lei, tot nu-i ajung banii. „Cheltuiesc 100 de lei pe zi și nu-mi ajunge. Pâinea pe care o luam cu 1,30 lei acum e 1,80. Uleiul, zahărul, făina – toate s-au scumpit. Carnea? Mai mâncăm doar sâmbăta”, a spus aceasta.