Unul dintre constructorii implicați în amenajarea parcului de lângă Gara CFR Sibiu atrage atenția asupra faptului că balustrada montată la Podul Gării nu respectă modelul prevăzut în proiect. În schimb, potrivit Primăriei Sibiu, modelul inițial de balustradă care apare în proiect a fost într-adevăr modificat, dar cu respectarea tuturor prevederilor legale referitor la calitatea în construcție.
Constructorul susține că lucrările la Podul Gării ar fi trebuit continuate în conformitate cu proiectul inițial, care prevedea aceleași elemente decorative atât pentru parc, cât și pentru pod. „Să fie aceeași balustradă. Noi am făcut balustrada jos, în parc. Proiectul prevedea ca și la pod să fie la fel. De la Primărie ni s-a spus că firma care continuă lucrările trebuie să respecte proiectul. Au fost mai multe firme la licitație, dar proiectul a ieșit mai ieftin. Numai balustradele costau cu 200.000 de euro mai mult. Se vede clar unde s-a început proiectul și cum s-a continuat. Primăria ne-a obligat pe noi să respectăm proiectul, dar apoi l-au dat altcuiva la un preț mai mic. Nu e corect. A fost prevăzut în proiectul de licitație”, a declarat constructorul parcului recent amenajat din zona Gării.
În urma acestor acuzații, Primăria Sibiu a transmis un punct de vedere oficial, prin purtătorul de cuvânt Mirela Gligore, precizând că modificarea modelului de balustradă s-a făcut legal și cu toate documentele necesare.
„Modelul de balustradă indicat inițial în proiectul tehnic a fost modificat, conform procedurilor în domeniu, proiectantul emițând o dispoziție de șantier, aprobată de Primăria Sibiu, în calitate de beneficiar. Această modificare a modelului s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale referitor la calitatea în construcție, fiind anexate în cartea construcției toate documentele de calitate necesare cu privire la acest nou model de balustradă – certificare din partea producătorului, declarații de conformitate, rapoarte de calitate pentru materiale, suduri, etc”, a transmis Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Reamintim că zilele trecute, au fost observate fâșii desprinse de pe trotuarul de pe Podul Gării.
Citește și: Lucrări de mântuială? Trotuarele Podului Gării crapă la nici un an de la reabilitare / video foto