Președintele lui FC Hermannstadt, Daniel Niculae a anunțat că, după ieșirea din insolvență a clubului, echipa va ataca în premieră participarea în cupele europene.
FC Hermannstadt are planuri mari pentru viitor și primul pas va fi ieșirea din insolvență, programată pentru vara viitoare. Conducătorul sibienilor, Daniel Niculae a anunțat care este planul pentru următoarele sezoane.

”Cred că a fost deja anunțat lucrul acesta, la finalul acestui sezon se va ieși și din insolvență. E clar lucrul acesta, că poate fi impediment la transferuri. Dar, dacă joci în cupele europene, în perioada respectivă de mercato, atragi doar 1-2 jucători cu aceste cupe europene. Însă, există și varianta cealaltă: mergi în cupele europene și pierzi din punct de vedere financiar. Cazi cu o echipă dintr-o țară îndepărată, ai vreo patru ore de zbor, cheltui vreo 200 de mii de euro și poți să ieși după un meci tur-retur. Nu prea e ok. Dar, e clar că este un plus de imagine imens și până la urmă acesta o să fie următorul pas. Primul pas va fi accederea în play-off și apoi să te bați pentru pentru accederea într-o competiție europeană” a declarat Daniel Niculae la Ora de sport.
Unul din atuurile clubului este stabilitatea finnciară. ”Eu cred că FC Hermannstadt este o echipă care are o siguranță și o liniște financiară, mi-aș dori ca toate echipele din prima ligă și din ligile inferioare să fie liniștite din punct de vedere financiar. Nu sunt probleme, au mai fost de-a lungul timpului și mici întârzieri, dar tot timpul ne-am achitat de tot. Din păcate vine acest val de scumpiri, care pe lângă viața personală ne afectează și viața sportivă. Noi sperăm să preluăm din șocul acesta, pentru că sunt lucruri care se vor răsfrânge și asupra asupra echipei, sper că nu asupra suporterilor. Tot timpul vom căuta și cu siguranță vom găsi soluții ca lumea și echipa să nu aibă de suferit” a mai afirmat președintele lui FC Hermannstadt.
Ora de Sibiu, liderul presei locale online, a lansat în urmă cu doi ani Ora de Sport, un produs dedicat iubitorilor de sport. Cu un studio modern și o echipă de profesioniști, emisiunea aduce în prim-plan interviuri exclusive și informații de ultimă oră din lumea sportului. În ultima ediție a Orei de Sport, redactorul-șef Dragoș Popescu l-a avut ca invitat pe Daniel Niculae, președintele lui FC Hermannstadt.