Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că numirea noului șef al Serviciului Român de Informații (SRI) va veni direct din partea sa, după ce va consulta partidele politice implicate în coaliția de guvernare.
„Propunerea va veni de la mine, evident că îi voi consulta (partidele – n.r.), dar decizia finală va fi a mea. Am niște persoane în minte, pe care încă le analizez, așa cum am făcut și în cazul Curții Constituționale”, a afirmat președintele.
Întrebat când ar putea avea loc numirile în conducerea unor servicii precum SRI și SPP, Nicușor Dan a răspuns că „pentru SRI, în timp relativ scurt”. El a adăugat că numirea trebuie să fie validată de Parlament, subliniind importanța colaborării instituționale.
În aceeași conferință, șeful statului a comentat și situația coaliției de guvernare, exprimându-și speranța ca partidele pro-occidentale să continue să susțină guvernarea și să evite destabilizările politice.
„Vreau să mulțumesc partidelor care și-au asumat împreună guvernarea și formează această coaliție. Dorința mea este ca această coaliție să dureze cât mai mult”, a mai spus Nicușor Dan.