poveste virală la sibiu. 5.000 de euro recompensă pentru găsirea cățelușei ”nausea”

O poveste sfâșietoare vine de la o familie din Germania care și-a pierdut cățelușa iubită, Nausea, în timpul unei vizite la Sibiu. De mai bine de 13 săptămâni, Christiane și soțul ei nu încetează să spere și să caute. Oferă o recompensă impresionantă de 5000 de euro pentru oricine le aduce cățelușa înapoi. 

poveste virală la sibiu. 5.000 de euro recompensă pentru găsirea cățelușei ”nausea”

„Am plâns mai mult în ultimele trei luni decât în toată viața mea. Nu există zi în care să nu mă gândesc la ea,” ne-a spus Christiane, stăpâna lui Nausea.

Christiane și soțul ei au venit în România în aprilie 2025 într-o combinație de vacanță și muncă – ceea ce ei numesc „workation”. Au pornit într-o aventură cu rulota, traversând țara de la granița cu Serbia până în inima Transilvaniei, la Sibiu.

poveste virală la sibiu. 5.000 de euro recompensă pentru găsirea cățelușei ”nausea”

poveste virală la sibiu. 5.000 de euro recompensă pentru găsirea cățelușei ”nausea”

„Am venit în România să ne bucurăm de natură, să ținem cursuri pentru medici veterinari și să petrecem timp cu cele două cățele ale noastre, Emesis și Nausea. A fost un drum lung, frumos, plin de amintiri, până la tragedia din Șura Mare”, povestește Christiane.

Pe 11 și 12 aprilie, ei au susținut prelegeri pentru veterinari la Hotel Horreum din Șura Mare, un eveniment organizat de prietena lor, dr. Cătălina Ciuban, de la Clinica Veterinară Transilvania din Sibiu.

poveste virală la sibiu. 5.000 de euro recompensă pentru găsirea cățelușei ”nausea”

Momentul dispariției

Ziua de 12 aprilie trebuia să fie ultima lor zi în România. Seara, în jurul orei 18:00, soțul Christianei a ieșit la o plimbare scurtă cu cele două cățelușe.

„Soțul meu plimba câinii seara, în jurul orei 18:00, acolo, era ultima plimbare scurtă înainte de cină. Ne doream să plecăm devreme spre casă pe 13 aprilie. Eu încă țineam ultima prelegere, iar soțul meu era afară cu câinii, cu Nausea în fața lui și Emesis în spate. S-a întors să se uite după Emesis, i-a spus să meargă un pic mai repede, iar când s-a întors, Nausea dispăruse. Nu a văzut în ce direcție a fugit, nu a observat nicio urmă a ei. Credem că a alergat după un iepure sau alt animal sălbatic, dar nu știm sigur. De obicei, când fugea după ceva, se întorcea în câteva minute. Așa că, atunci când nu s-a mai întors, soțul meu m-a sunat. Întreaga grupă de veterinari de la curs a ieșit pe câmp și am căutat-o pe Nausea ore întregi. ”, își amintește stăpâna.

În ciuda căutărilor disperate din acea seară și a zilelor următoare, nicio urmă a cățelușei nu a mai fost găsită.

„Un prieten de-al Cătălinei a venit cu un ATV, iar el și soțul meu au căutat toată zona, au vorbit cu fermierii și cu ciobanii. Nimeni nu a raportat că ar fi văzut-o. Am căutat cel puțin până la ora 22:00, dar nu am găsit-o.

În acea seară am înregistrat-o și pe Nausea în registrul național al câinilor din România, RECS, pe numele Catalinei Ciuban. Dacă ar fi fost găsită, ar fi putut fi identificată ușor în acel registru, unde este trecut și numărul de telefon al Catalinei.

Am rămas și am căutat din nou cu ATV-ul pe 13 aprilie, iar unii dintre veterinari au rămas și au căutat zona, au vorbit din nou cu fermierii și cu mai mulți localnici. Am informat și medicul veterinar local, care merge pe la toate fermele. Nimeni nu a văzut-o pe Nausea, nici în viață, nici moartă. Am întrebat în mod special și de un câine găsit mort, pentru că deși ar fi fost groaznic, măcar am fi știut ce s-a întâmplat. Dar nu am găsit nicio urmă de Nausea și nici până astăzi nu avem nicio veste. Nu am primit niciun semn, nicio informație, niciun contact. Nimic, în ultimele 3 luni și jumătate.

Eu am rămas în Șura Mare încă o săptămână, în rulota noastră. Am campat aproape de locul unde s-a pierdut și am căutat-o în fiecare zi. Am pus afișe în Șura Mare și într-un perimetru de 80 km în jurul localității. Afișele sunt încă acolo, pot să vă trimit poze pe WhatsApp. Pe afișul inițial am scris că oferim o recompensă de 1000 de euro. Afișul conține și un număr de telefon din România. Am contactat autoritățile și nu a sărit nimeni în ajutor.

Nu știm dacă a fost luată, dar eu cred că acest lucru este foarte puțin probabil. De ce ar păstra cineva din România un câine care valorează 1000 de euro? Cred că, dacă cineva ar fi găsit-o, ar fi adus-o înapoi pentru a încasa recompensa.” povestește Christiane.

video
play-rounded-fill

Cum o puteți recunoaște pe Nausea

Nausea este o femelă Border Terrier, în vârstă de 6 ani, culoare „Grizzle”. Este o cățelușă prietenoasă, deschisă cu oamenii, însă mai precaută cu alți câini. Este sterilizată și microcipată cu numărul european unic 276 095 610 491 780.

„Este un câine foarte jucăuș și iubitor. Are câteva semne distinctive: ambele dinți carnasiere superiori lipsesc, iar incisivii din față au vârfuri rupte. Are o cicatrice triunghiulară pe unul dintre picioarele din spate și trei cicatrici mici pe burtă, urme ale sterilizării. Un mamelon dublu este o altă trăsătură rară. Nausea este un câine foarte sănătos, dar este alergică. Dacă nu primește medicația antialergică, dezvoltă mâncărimi severe și iritații pe piele. Deci, dacă cineva o găsește, pielea ei ar putea arăta rău, dar eu tot o vreau înapoi! Indiferent cum arată, sănătatea ei poate fi recuperată dacă este tratată.” a descris Christiane.

Este important de menționat că microcipul poate fi scanat de orice veterinar, iar aceasta este dovada clară că este Nausea.

„Dacă o vede cineva, vă rugăm să nu o alerge, să nu strige la ea. Cel mai bine este să stați jos, să îi aruncați mâncare și să încercați să o atrageți ușor. Poate fi speriată, poate s-a sălbăticit puțin,” explică stăpâna ei.

poveste virală la sibiu. 5.000 de euro recompensă pentru găsirea cățelușei ”nausea”

De ce recompensă de 5000 €?

Inițial, recompensa anunțată a fost de 1000 €, însă, în lipsa oricăror vești și din dorința de a stimula mai multe căutări, Christiane a decis să o mărească de cinci ori.

„Poate cineva a luat-o crezând că poate face pui. Poate oamenii nu cred că este sterilizată. Am crescut recompensa în speranța că oamenii vor căuta activ și o vor aduce înapoi. Dar, cel mai important, am crescut recompensa pentru mine: Nausea este parte din sufletul meu. Este mai mult decât un câine. Este prietena mea, am crescut-o de când avea două luni și am trecut prin atâtea împreună,” mărturisește Christiane.” a mărturisit Christiane.

poveste virală la sibiu. 5.000 de euro recompensă pentru găsirea cățelușei ”nausea”

Contact – Cum puteți ajuta

Dacă aveți informații, dacă ați văzut un câine care seamănă cu Nausea sau dacă o puteți recupera, contactați urgent familia:

Telefon: 00 49 152 51725964

 Email: office@cvtransilvania.ro / info@zweitmeinung-tierarzt.de

 Locul dispariției pe hartă: https://maps.app.goo.gl/Q1Laj128nKoZAUHH9

poveste virală la sibiu. 5.000 de euro recompensă pentru găsirea cățelușei ”nausea”

Ultima oră