accident pe dn1, în zona veștem. 3 mașini implicate
foto arhivă

Update

Conform purtătorului de cuvânt IPJ Sibiu, ,,este vorba despre un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme și o autoutilitară, produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers.

Din primele verificari politiștii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, la km 299 + 550 de metri, dinspre Sibiu spre Vâlcea, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Racovița, nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judetul Vaslui, pe care îl proiectează în șanț.

Ulterior, autoturismul intră în coliziune și cu o autoutilitară condusă pe același sens mers, de către un bărbat de 43 de ani, din Rășinari.

În urma evenimentului rutier, un minor în vârstă de 10 ani, pasager în autotuturismul condus de bărbatul din Vaslui, a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la o unitate spitalicească.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Traficul în zonă se desfășoară îngreunat, circulați cu prudență.”

,,În urma evaluării medicale un minor în vârstă de 10 ani a suferit un traumatism cranian. Acesta este transportat la CPU Luther conștient de către echipajul SAJ.

Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.” transmite slt. Andreea Ștefan.

Știre inițială

Trafic îngreunat pe Drumul Național 1, în zona localității Veștem, după un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. Potrivit declarațiilor oferite de Isabela Brad, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu, circulația se desfășoară cu dificultate, fiind blocată o bandă de circulație pe sensul Sibiu – Vâlcea.

La fața locului intervin de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, slt. Andreea Ștefan, a transmis următoarele informații:

,, ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 1 în zona localității Veștem, la un accident rutier în care sunt implicate 3 autovehicule. La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ.

Din primele informații nu sunt persoane încarcerate, echipajele medicale evaluează persoanele implicate în accident. Misiune în dinamică, revin cu informații.”

Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru a dirija traficul și pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Revenim cu detalii pe măsură ce autoritățile vor furniza informații suplimentare.

Ultima oră