Nereguli privind regimul armelor și munițiilor, depistate de polițiștii din Mediaș.
La data de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Poliția Municipiului Mediaș au organizat o acțiune de prindere în flagrant, pe raza municipiului Mediaș, în vederea depistării unei persoane care ar fi postat un anunț online pentru vânzarea unei arme.
Astfel, pe strada Ighișului, polițiștii au identificat doi bărbați, în vârstă de 20 și 23 de ani, ambii din Mediaș, care încercau să vândă o armă cu aer comprimat, prevăzută cu lunetă, calibrul 4,5 mm, împreună cu o cutie ce conținea aproximativ 500 de alice. De asemenea, în autoturismul acestora a fost descoperit un pistol cu aer comprimat și un recipient cu aproximativ 2.700 de alice.
În urma verificărilor, s-a constatat că cei doi nu dețineau documente legale care să ateste proveniența armelor și munițiilor, motiv pentru care acestea au fost ridicate pentru cercetări suplimentare.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu efectuează în prezent cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.