cauza morții lui felix baumgartner. mesajele emoționante ale mihaelei radulescu
Felix Baumgartner, renumit parașutist și BASE jumper a murit joi din cauza unui stop cardiac, a confirmat autopsia medicilor legiști. Acesta s-a prăbușit cu parapanta în urma infarctului suferit în timpul zborului, nu pentru că ar fi pierdut controlul aparatului. Partenera sa, Mihaela Rădulescu, a postat sâmbătă mai multe mesaje emoționante. 
Un împătimit al adrenalinei, Felix Baumgartner și-a găsit sfârșitul în timpul zborului. Austriacul a suferit un stop cardiorespirator și din acest motiv nu a mai putut fi salvat de către medicii ajunși la fața locului. Martorii care au asistat la momentul în care acesta s-a prăbușit cu aparatul de zbor au crezut inițial că a pierdut controlul parapantei, relatează Digi24.
Baumgartner zbura cu o parapantă cu motor când a pierdut brusc controlul dispozitivului, din cauza unui disconfort brusc, după cum au confirmat pompierii chemați la fața locului. Apoi a căzut într-o piscină a hotelului, potrivit echipelor de salvare. În timpul căderii, a lovit un angajat al hotelului, care a fost spitalizat cu răni la gât.
Felix Baumgartner, renumit parașutist și BASE jumper, devenit celebru pentru sporturile extreme practicate, a murit joi la vârsta de 56 de ani. Acesta a murit într-un accident de parapantă la Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii.

„A inspirat atât de mulți…”

Partenera sa, Mihaela Rădulescu, a postat sâmbătă noi mesaje emoționante pe rețelele sociale. „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult”, a scris Mihaela Rădulescu sâmbătă pe rețelele de socializare, în primul mesaj lung publicat de la moartea lui Felix Baumgartner, potrivit Mediafax.

„Pentru lume, o legendă care a inspirat atât de mulți și a realizat atât de multe… Pentru prietenii săi și familia sa, cel mai iubit și admirat, cel mai pozitiv, respectuos, plin de viață și de bucurie copil, și cel mai concentrat și organizat adult atunci când lucrează la ceva. Pentru fanii săi, eroul care le zâmbește mereu, care are mereu timp pentru ei, care este mereu fericit să le simtă dragostea. Pentru mine… omul care m-a iubit la nebunie timp de 13 ani, omul extraordinar pe care l-am iubit dincolo de cuvinte, OMUL REAL pe care l-am respectat și cu care m-am simțit cel mai bine din viața mea. Și asta e puțin spus”, a scris ea pe Facebook.

Mihaela Rădulescu a adăugat: „Continuați să spuneți povestea lui, în special copiilor voștri – într-o lume plină de visători, învățați-i despre visătorul care și-a îndeplinit toate visele, muncind din greu pentru fiecare dintre ele. Le mulțumesc tuturor celor care au arătat respect și sprijin pentru mine și mama și tatăl lui, pentru familia lui și pentru prietenii noștri foarte buni”.

„Le sunt extrem de recunoscătoare celor de la The Flying Bulls şi Red Bull pentru că au fost şi s-au comportat ca o adevărată familie, lui Antonio şi Rosalba de la Skydive Sunrise – Paracadutismo iubitului său prieten Navid, lui Roberto de la Villa Capodarco B&B paramedicilor, carabinieri şi tuturor celor care au făcut TOTUL pentru el şi pentru mine aici, în Italia. A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc fericit în care am venit pentru a treia oară, cu mine ţinându-l de mână şi strigând la el să LUPTE. Prima luptă pierdută… Sunt pierdută fără el. Toţi suntem, oamenii care am fost binecuvântaţi să-l avem în viaţa noastră. Am scris asta pentru el. Arată-ţi respectul pentru FELIX. Acest om unic merită tot ce e mai bun din toate inimile, gândurile şi rugăciunile noastre….“, se arată în mesaj.

Pe platforma X, Mihaela Rădulescu a postat un alt mesaj, însoţit de o filmare.

„L-am filmat decolând fără să ştiu că acesta va fi ultimul zbor din viaţa sa extraordinară. Timp de peste 12 ani am fost prezentă la fiecare decolare şi aterizare, de la paraşutism, parapantă, zboruri cu elicopterul, paramotor la spectacole de acrobaţie aeriană. (…) Felix Baumgartner se duce acasă acum, acolo sus, unde a fost cel mai fericit întotdeauna. Vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat. Acest om a fost cu adevărat special, în atât de multe feluri, şi mă voi asigura că voi continua să-i spun povestea. Dar acum…., trebuie să mă confrunt cu şocul, durerea, răsăriturile de soare în care trebuie să fac doar o cafea, nu două”, a spus ea.

Ultima oră