„n-am mâncat nimic de ieri, de când a trecut trenul de sibiu” – apelul dureros al scriitorului radu vancu pentru școlile din mediul rural

Poetul și profesorul sibian Radu Vancu a povestit recent o experiență emoționantă trăită în cadrul unei inspecții școlare la marginea județului Sibiu, care scoate în evidență realitatea dură a educației rurale din România.

Într-o postare publică, Radu Vancu vorbește despre copii care vin la școală din case fără apă curentă și electricitate, despre familii care se zbat în sărăcie extremă și pentru care școala este nu doar o speranță, ci o formă concretă de supraviețuire. „Copiii erau buni, i-am lăudat – și pe ei, și pe profesoara lor. După inspecție, mi-a arătat poze cu casele de unde veneau unii dintre ei. Improvizate pe o costișă, fără curent, fără apă. Aduceau apa cu gălețile de la o fântână aflată la câteva sute de metri”, povestește Vancu.

Cel mai cutremurător moment a fost legat de un elev care, simțindu-se rău la oră, a cerut voie să meargă acasă. Întrebat dacă durerea de burtă ar putea fi de la ceva ce a mâncat, copilul a răspuns: „N-am mâncat nimic de ieri, de când a trecut trenul de Sibiu”. Trenul trecuse cu o zi înainte, la ora 17:00.

Povestea relevă nu doar lipsa de resurse, ci și rolul crucial pe care îl joacă școala în viața acestor copii, nu doar ca instituție educațională, ci și ca sprijin de bază pentru existență – uneori prin simplul corn și lapte, care reprezintă o masă esențială pentru unii dintre ei. „Uneori e o luptă cu părinții să-i lase la școală. Dar cornul și laptele erau un argument important – era una dintre mesele zilei”, scrie acesta.

Un apel pentru salvarea școlii de la sat

Scriitorul sibian atrage atenția asupra consecințelor grave ale comasărilor și închiderilor de școli rurale, precum și a lipsei de personal didactic în zonele defavorizate. În viziunea sa, măsurile de reducere a cheltuielilor afectează direct copiii care au cel mai mult nevoie de sprijin: „Exact acești copii vor fi cei mai loviți. La ei mă gândesc prima dată când aud de desființări de școli. Pentru ei dispare salvarea”, mai spune Vancu în postare.

Vancu speră ca aceste măsuri să fie doar temporare, iar autoritățile să înțeleagă importanța esențială a educației și a bibliotecilor în mediul rural: „Pentru sute de mii de copii ai României, școala e salvarea. De asta insist. De asta spun cât de dezastruoase sunt aceste măsuri”, a concluzionat acesta.

Ultima oră