scandalul parcărilor pe milea: riveranii ignorați de ”comisie”, studenții aft ocupă în continuare locurile

Situația tensionată legată de locurile de parcare din zona străzii Constantin Noica din Sibiu, în apropierea Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, continuă să stârnească nemulțumiri în rândul locatarilor. După explicațiile considerate insuficiente de către sibieni din partea AFT, Primăria Sibiu, prin purtătorul de cuvânt Mirela Gligore, a venit cu noi precizări care lămuresc statutul juridic al zonei și măsurile aplicate până în prezent.

scandalul parcărilor pe milea: riveranii ignorați de ”comisie”, studenții aft ocupă în continuare locurile

Potrivit reprezentantei Primăriei, indicatorul rutier „Accesul interzis tuturor autovehiculelor cu excepția riveranilor” a fost îndepărtat în noiembrie 2024, în urma unei reanalizări realizate de Comisia pentru sistematizarea circulației. Decizia a fost luată în urma petițiilor transmise de cetățeni, iar motivul oficial este clar: „Zona respectivă este un drum public, o cale de acces, și nu poate fi restricționată și nici utilizată ca parcare exclusivă pentru riverani”, a transmis Gligore.

Municipalitatea amintește că în urma lucrărilor de modernizare realizate în zona blocurilor de pe Constantin Noica au fost amenajate locuri de parcare noi, marcate și semnalizate corespunzător.

Află mai multe- Scandalul locurilor de parcare de lângă AFT Sibiu: Explicațiile Academiei nu prea conving

scandalul parcărilor pe milea: riveranii ignorați de ”comisie”, studenții aft ocupă în continuare locurile

Poliția Locală, acțiuni zilnice și zeci de amenzi

Pe fondul plângerilor locatarilor cu privire la blocarea trotuarelor și ocuparea locurilor de parcare de către studenții AFT, autoritățile locale susțin că Poliția Locală monitorizează constant zona. De la începutul anului 2025 până la data de 15 iulie, au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.000 de lei, dintre care în 40 de cazuri s-a dispus și ridicarea mașinilor parcate neregulamentar.

„În această zonă au loc acțiuni zilnice, tocmai pentru a descuraja parcarea neregulamentară”, a precizat Mirela Gligore.

Între timp, locuitorii blocurilor din zona Hipodrom și strada Constantin Noica se plâng că măsurile luate până acum sunt insuficiente. „Nu s-a schimbat nimic. E la fel de rău, poate mai rău. Tot așa, situația se repetă”, ne-a declarat unul dintre locatarii afectați de blocarea trotuarelor.

Ultima oră