Biblioteca Județeană Astra din Sibiu vrea să majoreze tarifele. Proiectul prin care taxele ar urma să crească va ajunge pe masa consilierilor județeni în ședința de la finalul lunii iulie.
Tarifele percepute de Biblioteca Astra din Sibiu vor fi modificate. În unele cazuri, acestea se vor dubla. De asemenea, vor fi introduse noi taxe. „Modificarea tarifelor pe care Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu le percepe în anul 2025, precum și includerea de noi tarife pentru furnizarea de servicii se realizează ca urmare a evoluțiilor economice ale acestui an și a influenței creșterii prețurilor la utilități și a materiilor prime folosite în activitatea de tipografie a bibliotecii publice”, se arată în raportul de specialitate.
Returnați cărțile la timp, altfel plătiți 10 lei pe zi
Potrivit proiectului de hotărâre ce urmează să fie aprobat la finalul acestei luni, tariful pentru eliberarea permisului de utilizator, pentru toate categoriile de public, se modifică de la 30 la 50 de lei. Totodată, tariful pentru revalidarea anuală a permisului pentru adulți se modifică de la 30 la 50 de lei.
Persoanele care împrumută cărți peste prevederile Regulamentului de împrumut vor plăti o taxă de 3 lei (în trecut era 1 leu). În același timp, cei care nu returnează cărțile la timp vor trebui să plătească o taxă de 10 lei pe zi, față de 5 lei pe zi cât este în prezent.
Tariful pentru imprimare pe CD/DVD a cărților, revistelor sau pliantelor se modifică de la 18 lei la 30 de lei.
Tarifele se vor modifica și în cazul închirierii spațiilor din cadrul bibliotecii. Tariful pentru Sala Festivă, Corp A, se va modifica de la 200 lei pe oră la 400 lei pe oră. La acest tarif se mai adaugă și o taxă de întreținere a Sălii Festive, care se va majora de la 100 lei pe oră la 400 lei pe oră. De asemenea, tariful pentru închirierea spațiului multifuncțional de la parterul Corpului B se va majora de la 200 lei la 400 lei pe oră. Același tarif se va aplica și pentru închirierea sălii de consiliu. Cabinetele individuale de studiu se vor închiria cu 200 lei/zi față de 100 lei/zi cât se percepe în prezent. Tariful pentru închirierea terasei de la Corpul B va crește de la 300 lei pe oră la 400 lei pe oră. Tariful pentru închirierea Casei de odihnă și creație „Andrei Oțetea” se va majora de la 1.200 lei pe zi la 2.000 lei pe zi.
O altă taxă care se va majora este cea pentru organizarea cursurilor în cadrul bibliotecii. Ea va crește de la 60 lei/oră la 100 lei/oră.
Tarife noi la bibliotecă
Printre tarifele nou introduse se numără o taxă pentru închirierea aparaturii, respectiv pentru închirierea laptopului (50 lei/eveniment) și pentru închirierea videoproiectorului și ecranului pentru Sala Festivă (50 lei/eveniment).
Se va introduce și un tarif pentru utilizate internet banda garantată de 50 lei/eveniment, dar și un tarif pentru desfășurarea de manifestări culturale de către școli și grădinițe de 200 lei/eveniment.
Noile tarife pot fi consultate AICI.