Un accident rutier a avut loc, marți după-amiază, pe o stradă din Sibiu din cauza unui șofer care nu a oprit la „stop”.
Accidentul s-a produs în municipiul Sibiu la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Odessa.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Odessa, un sibian în vârstă de 56 de ani nu a respectat semnificația indicatorului “oprire” și a pătruns pe strada Tudor Vladimirescu, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Săliște”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPH Sibiu.
În urma accidentului, bărbatul de 50 de ani a suferit un traumatism cranian. El a fost dus la UPU Sibiu de un echipaj SMURD.
În continuare, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Fără mari probleme de trafic.