Pe parcursul evenimentului ASTRA Multicultural, ediția a X-a, desfășurat între 18 și 20 iulie în Dumbrava Sibiului, Muzeul ASTRA a reușit să atragă un număr impresionant de 6320 de vizitatori. Evenimentul a reunit peste 350 de participanți, incluzând meșteri, artiști, muzicanți, dansatori și bucătari, reprezentând comunități etnice de romi și maghiari, alături de administratori de puncte gastronomice locale din întreaga țară.
Un moment notabil l-a reprezentat lansarea oficială „Delta lui Ivan” pe lacul din Dumbrava Sibiului. De asemenea, a avut loc conferința „Punctele Gastronomice Locale – Custozi de tradiții creative”, un eveniment dedicat consolidării rețelei Punctelor Gastronomice Locale din România și evaluării capacității acestora de a își asuma rolul de „custozi de tradiții creative”.
Muzeul Astra mulțumește tuturor celor care au participat la eveniment pe parcursul celor trei zile. Acțiunea a fost posibilă și datorită sprijinului financiar oferit de Ministerul Culturii. ASTRA Multicultural 2025 reprezintă un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025. Consiliul Județean Sibiu susține financiar inițiativele Muzeului ASTRA.

























