o femeie din avrig a dispărut fără urmă. sunați la 112 dacă o vedeți!

Femeie de 47 de ani din Avrig, dispărută fără urmă. Poliția solicită sprijinul populației.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu desfășoară activități de căutare pentru găsirea unei femei din orașul Avrig, care a fost dată dispărută de familie. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la localizarea acesteia sunt rugate să contacteze imediat cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.

Potrivit autorităților, la data de 22 iulie 2025, un bărbat a sesizat poliția despre dispariția soției sale, OTVOȘ GIANINA, în vârstă de 47 de ani, care a plecat de la domiciliul din Avrig în cursul zilei de 21 iulie, fără a mai reveni. De la momentul plecării, familia nu a mai reușit să ia legătura cu aceasta, iar locul în care s-ar putea afla este necunoscut.

Semnalmentele femeii dispărute:

  • Nume: OTVOȘ GIANINA

  • Vârstă: 47 de ani

  • Înălțime: 165 cm

  • Greutate: aproximativ 65 kg

  • Culoare păr: roșcat, lung

  • Culoare ochi: căprui

  • Semne particulare: nu sunt cunoscute

Ținuta la momentul dispariției:

  • Tricou albastru cu dungi albe

  • Pantaloni albaștri

  • Încălțăminte sport de culoare albă

Ultima oră