PSD a reușit să oprească decizie aberantă care ar fi blocat, peste noapte, dezvoltarea comunităților locale din toată țara!
După o negociere dură și fermă cu premierul Ilie Bolojan, ieri, delegația condusă președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reușit să anuleze o măsură care ar fi aruncat administrația locală în haos și ar fi produs pagube uriașe pentru cetățeni și pentru economia locală.
Ce voiau să facă? Să oprească finanțările către proiectele aflate în plină desfășurare, fără să țină cont că aceste proiecte de dezvoltare locală — canalizare, asfaltări, rețele de apă, drumuri, alimentare cu gaze naturale — sunt în derulare, cu contracte semnate și lucrări deja începute. A fost o decizie complet ruptă de realitate, luată de la București, fără pic de respect față de munca din teren!
Toate proiectele finanțate sunt câștigate prin licitații transparente și corecte. Nu se dau „pe pile” sau „pe ochi frumoși”, ci în baza celui mai mic preț ofertat, tocmai pentru a proteja banul public.
Să le oprești când sunt deja începute înseamnă risipă, nu economie!
Am fost zilele trecute în Laslea, unde se lucrează intens la modernizarea drumurilor. Am discutat cu primarul social democrat Ioan Onea care mi-a explicat că dacă s-ar opri finanțarea, primul strat de asfalt turnat ar fi distrus până la primăvară de ploaie, îngheț și dezgheț. O lucrare neterminată este o lucrare pierdută. Și totul ar costa statul dublu!
Am primit zeci de apeluri de la primari din toate partidele. Toți sunt revoltați, pentru că nimeni nu i-a întrebat nimic. Toți știu că o astfel de decizie ar fi însemnat: șantiere abandonate, angajați trimiși acasă, firme locale în pragul falimentului.
Primarii, indiferent de culoarea politică, s-au adresat conducerii PSD și au cerut oprirea acestei măsuri nebunești. Au pledat pentru continuarea proiectelor începute, pentru că știu cât de importante sunt pentru oameni și cât de greu au fost câștigate finanțările. Conducerea PSD i-a ascultat și a apărat ferm interesul comunităților locale!.
Lucrurile trebuie să revină pe făgașul normal și proiectele să continue.
Aceasta este diferența între o guvernare care vrea să taie și una care vrea să construiască.
M-aș fi așteptat ca în toată această perioadă să vedem reacții de la parlamentarii care, în campanii sau în plin mandat, nu ezită să se pozeze cu proiectele comunităților. În schimb, mulți dintre aceștia au tăcut mâlc. În momente grele, vocea reprezentanților Parlamentului României ar trebui să se audă clar, în special pentru pentru oamenii care i-au votat și i-au trimis acolo
PSD va rămâne mereu alături de primari, de comunități și de toți cei care luptă pentru dezvoltarea locală reală.
Nu ne jucăm cu viitorul oamenilor!
Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu