Comercianții de la Bâlea Lac și de pe Valea Avrigului au fost luați la control de polițiști. Oamenii legii au verificat dacă aceștia dețin case de marcat. Unii au fost amendați.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, au desfășurat în 22 iulie o acțiune specifică pentru verificarea legalității operatorilor economici din zone turistice și parcuri tematice.
În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat 26 de operatori economici, din zonele Cârțișoara – Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, și Valea Avrigului – Porumbacu de Jos. Activitățile desfășurate au vizat verificarea legalității privind folosirea caselor de marcat fiscale, în vederea evidențierii încasărilor, precum și respectarea normelor sanitar-veterinare referitoare la comercializarea alimentelor.
„Pentru abaterile constatate în urma controalelor efectuate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 72.000 de lei, conform OUG 28/1999 privind obligativitatea caselor de marcat fiscale, pentru fapte precum: nerespectarea obligației de a folosi casele de marcat fiscale pentru evidențierea încasărilor; nerespectarea normelor sanitar-veterinare privind comercializarea alimentelor (condiții depozitare, etichetare, marcare data producției și termen de valabilitate, condiții expunere la vânzare)”, informează reprezentanții IPJ Sibiu.
Totodată, a fost ridicată suma nefiscalizată de 558 de lei.
Alte 11 sancțiuni contravenționale cu avertisment, au fost aplicate conform OUG 42/2004, pentru nerespectarea condițiilor privind manipularea, etichetarea și depozitarea corespunzătoare a produselor alimentare.