În capătul satului Apoș, acolo unde asfaltul se oprește și natura preia controlul, sunetele metalice ale unei nicovale sfidează liniștea rurală. În mijlocul dogorii de iulie, între fierărie și lanurile de porumb, Ovidiu Miclea, unul dintre ultimii fierari ai județului Sibiu, duce mai departe un meșteșug aproape uitat.
La 46 de ani, Ovidiu nu bate fierul doar pentru el, anunță Consiliul Județean Sibiu. Comenzile curg constant, de la restauratori și artiști până la echipa „Ambulanței pentru monumente”. Scoabe, chei de îmbinare, cuie, mânere, balamale – toate trec prin mâinile lui. „Este mare nevoie de astfel de piese pentru casele care se reabilitează pe Valea Hârtibaciului. La final, dau scoabele cu ceară de albine, să nu ruginească”, explică bărbatul în timp ce modela o bucată încinsă de metal.
Povestea fierarului din Apoș începe cu aproape patru decenii în urmă, când bunicul Octavian – cunoscut drept Moș Tovian, fierar în Ighișul Vechi – i-a pus prima oară ciocanul în mână. „Eram fascinat de ce putea face. Opturile de lanț, cârlige, tot felul de lucruri pe care le foloseam prin gospodărie”, își amintește Ovidiu. După ani de muncă printre străini, inclusiv în construcții și ca îngrijitor de cai în Austria, a revenit acasă: „Tot aici e mai bine.”
Astăzi, întreaga fierărie e organizată după un ritual precis, transmis din generație în generație. Cărbunele sfârâie, fierul aruncă scântei, iar pe peretele casei, vopsit în albastrul cerului, scrie „Fierăria Albastră”. Unelte vechi, moștenite de la Moș Tovian, stau alături de echipamente moderne: un ciocan pneumatic, o mașină de găurit cu coloană, un aparat de sudură. Toate, cumpărate cu bani europeni printr-un proiect de 50.000 de euro, gândit și dus la capăt cu ajutorul localnicilor și al proprietarului hergheliei „Villa Abattis”, Mihai Barbu.
„Nu cred că o să ducă fata mea mai departe meseria, e la Liceul de Arte, îi place să picteze. Dar poate, cândva, o să am nepoți și îi învăț”, spune Ovidiu, aplecat asupra nicovalei.
În fiecare zi, sunetul ciocanului se aude la Apoș, iar oamenii din satele din jur știu că la Fierăria Albastră mai găsesc încă un fierar adevărat. Cât va bate nicovala, satul va avea un om care păstrează viu un meșteșug fără de care casele și poveștile Văii Hârtibaciului ar fi cu siguranță mai sărace.
