ce pățesc indivizii care au încercat să tâlhărească un tânăr în plină zi la sibiu

Cei doi indivizi care au bătut un sibian și au încercat să îi fure banii, în plină zi, pe o stradă din Sibiu, au ajuns în fața instanței.

Magistrații au dispus ca cei doi tâlhari să fie arestați preventiv și să stea după gratii în următoarele 30 de zile. „La data de 24 iulie a.c., procurorul de caz a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la tâlhărie în infracțiunea de tâlhărie. Totodată, la aceeași dată, față de cei doi tineri, instanța a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile”, informează Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Vă reamintim că, 23 iulie, în jurul orei 10.30, în timp ce se aflau pe strada Uzinei din municipiul Sibiu, doi tineri de 21 și 22 ani, l-ar fi agresat fizic pe un tânăr de 20 de ani, din Rășinari, și ar fi încercat să sustragă de la acesta suma de aproximativ 6500 de lei, pe care o avea asupra sa. (Detalii AICI)

Ultima oră