localnicii din tălmaciu, terorizați de urs. „unora le este teamă” / video

Localnicii din Tălmaciu sunt terorizați de urși. De mai multe săptămâni, animalele își fac simțită prezența pe străzi. Din fericire, nu au fost semnalate atacuri și nici daune în gospodării. Cu toate, acestea, oamenii ies cu teamă de case, mai ales după lăsarea serii. 

Ursul a apărut din nou, joi seara, la Tălmaciu. Oamenii au fost alertați, prin mesaj RO-Alert, cu privire la prezența animalului sălbatic. Au fost sfătuiți să rămână în case, să nu se apropie de el și să nu îl hrănească. „În jurul orei 20:30, a fost văzut în Colonia Tălmaciu. La fața locului au venit domnul primar, alături de jandarmi, SMURD, vânător și polițiști. A fost văzut pe stradă și nu a intrat în gospodării”, spune o localnică. 

Autoritățile prezente au început de îndată procedurile pentru a alunga animalul. De atunci, nimeni nu l-a mai văzut. „Au făcut o procedură de alungare, iar locuitorii care s-au adunat acolo au fost obligați să meargă în case. Ursul nu a fost prins, dar nici văzut. Nu se știe dacă a ieșit sau nu de unde s-a ascuns. Unii dintre oameni speculează că ar fi ieșit în drumul național, dar unii cred că se ascunde la noi în oraș”, a adăugat localnica. 

video
play-rounded-fill
Având în vedere că urșii au apărut foarte des în ultima perioadă în Tălmaciu, oamenii se tem pentru viețile lor. „Unora le este teamă”, a precizat localnica. 

Citește și: Urs văzut pe străzi lângă Tălmaciu. „A trecut prin parcul de copii” / video

Ultima oră