Echipa de Liga 2, CSC Șelimbăr s-a impus vineri cu 4-2 în amicalul disputat la Mediaș, cu formația locală care activează în Liga 3.
În amicalul disputat pe Stadionul ”8 Mai”, Mediașul a condus la pauză cu 1-0 și cu 2-1 în minutul 72. Finalul de meci a aparținut însă Șelimbărului, care a marcat de încă trei ori și s-a impus cu 4-2.
Golurile medieșenilor au fost reușite de Victor Astafei (21′) și Gabriel Țala (72′).

Pentru echipa antrenată de Eugen Beza au marcat: Cosmin Bucuroiu (65′), Petrisor Petrescu (73′) și Răzvan Călugăr (87′ 90′).
Echipa de eșalon secund va disputa ultimul test sâmbătă, 25 iulie, la Hunedoara, cu Corvinul.
ACS Mediaș: Filipescu – Gurei, Dohotariu, Stan, Frîncu – Luca, Greu, Cocan, Orlandea, Tineiu, Astafei. Au mai jucat: Hăjmășan, Banea, Pop, Țala, Pajco, Birtolon, Faloba, Precup, D. Cristea. Antrenor: Alex Curtean
CSC Șelimbăr: Obeid – Hanzu, Giafer, Ivan, Șerban – Baba, Cismaș – Lenghel, Benzar, Leao – Jurj. Au mai jucat: Buzan, Gherman, Natea, Călugăr, Cotogoi, Bîrză, Boboc, Birbic, Dancu, Petrescu, Florea, Bucuroiu. Antrenor: Eugen Beza